DUBLU ASASINAT: Un pastor penticostal şi fiul său de 9 ani uciși și apoi incendiați

Masina

Descoperirea macabră făcută marţi (6 august) seara la marginea comunei Pomi a bulversat întregul judeţ şi nu numai. Cadavrele a două persoane, tată şi fiu au fost găsite într-o maşină părăsită şi incendiată de către nişte săteni care au sunat imediat la Poliţie.

Victimele prezentau leziuni la nivelul gâtului şi capului existând suspiciuni de omor. Conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) a trimis în cursul zilei de miercuri, 7 august, o echipă de criminalişti la Satu Mare pentru a face lumină în acest caz.

Anchetatorii nu exclud posibilitatea ca victimele să-şi fi cunoscut asasinul. Investigatorii au găsit în maşina incendiată probe importante precum mucuri de ţigară şi o doză de bere care se pare că aparţin asasinului de vreme ce pastorul nu consuma băuturi alcoolice şi nici nu fuma. De asemenea, anchetatorii au găsit şi armele crimei pline de sânge şi cu amprente ceea ce îi apropie foarte mult de identificarea criminalului. Anchetatorii mai iau în calcul şi faptul că ucigaşul ar fi fost o persoană care s-a răzbunat pe pastor, cu toate că Adrian Blaga era cunoscut ca un om liniştit fără persoane „dubioase” în anturajul său.

Cele două cadavre au fost găsite marţi seara, în jurul orei 20.20 într-o autoutilitară incendiată lângă satul Aciua, comuna Pomi. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului oamenii legii au reuşit identificarea celor două cadavre. Este vorba despre Adrian Blaga, de 39 de ani, respectiv fiul acestuia Timotei în vârstă de 9 ani, ambii din Bistriţa. Victimele prezentau leziuni la nivelul gâtului şi capului. Potrivit anchetatorilor pentru a distruge urmele, criminalul sau criminalii au dat foc autoutilitarei însă maşina a ars doar în partea din faţă. Dispariţia celor doi bistriţeni a fost semnalată Poliţiei în după-amiaza zilei de marţi.

În sprijinul poliţiştilor sătmăreni a venit şi o echipă alcătuită din specialişti ai Serviciului Omoruri al Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR şi un expert din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică. Potrivit anchetatorilor cele două victime au pornit spre Satu Mare încă de luni dimineaţa cu gândul de a căuta un loc de tabără pentru copiii orfani. Din investigaţiile efectuate de criminalişti a reieşit faptul că tatăl, Adrian Blaga a fost pastor penticostal la Bistriţa şi conducea şi o Asociaţia „Începuturi Noi” ce avea legătură cu mişcarea evanghelică „Calvary Chapel”. Asociaţia ajuta copiii orfani şi era condusă de Adrian Blaga din 2003. Timotei Blaga, era singurul copil al familiei acesta fiind luptător la un club din Bistriţa.
Potrivit unor surse judiciare mobilul crimei ar fi fost banii. Din surse neoficiale am aflat că, înainte de a pleca din Bistriţa acesta ar fi spus că se duce la bancă pentru a scoate o sumă de bani în vederea cumpărării unui teren în judeţul Satu Mare pentru a construi un centru pentru copiii orfani. Nu se ştie cu exactitate ce s-a întâmplat după, însă cert este faptul că pastorul a fost chinuit înainte de a fi ucis. Acesta prezenta o serie de leziuni la nivelul mâinilor şi gâului. Timotei, fiul acestuia avea răni adânci la nivelul capului dar şi tăieturi în zona gâtului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.