Şedinţă cu scântei la Consiliul Judeţean Satu Mare

kereskeny
Taxa pe botoşei a constituit mărul discordiei în cadrul şedinţei de azi, 6 august, a Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare. Prezent la şedinţă, dreputatul UDMR Kereskenyi Gabor a criticat vehement această taxă.
„Conform ordinului Ministerului Sănătăţii este strict interzisă perceperea de taxe pentru vizitarea pacienţilor. Eu nu am venit să critic ci doar să prezint câteva dintre punctele de vedere ale Guvernului cu privire la asemenea taxe. Pe de altă parte vă mulţumesc că aţi continuat investiţiile pe care noi le-am demarat. Şi mai înţeleg şi faptul că aceste investiţii făcute din bugetul propriu al Consiliului Judeţean trebuie recuperate, dar eu cred că nu s-a găsit soluţia cea mai fericită ca recuperarea acelor sume să se facă din taxa pentru vizitatori”, a declarat deputatul Kereskenyi.

Vizibil iritat de intervenţia parlamentarului sătmărean, vicepreşedintele Mircea Govor a declarat în intervenţia sa că „dumneavoastră vreţi să aveţi aici o atitudine de şmecher spunând că noi recuperăm investiţiile din această taxă. Domnule deputat, noi folosim aceşti bani pentru a cumpăra detergent şi dezinfectant pentru ca să nu mai miroase în spital”. La rândul său, preşedintele CJ, Adrian Ştef a declarat că ar fi greu ca investiţiile făcute în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţe (SJU) să fie recuperate din acea taxă de 2 lei pe vizitator. Potrivit şefului CJ, cei aproximativ 20.000 de lei care se strâng din taxa pe botoşei nu ajung să acopere investiţiile făcute la spital.

Conducerea judeţului l-a criticat pe deputatul sătmărean cerându-i să nu mai obstrucţioneze şedinţele CJ şi dacă vrea să ajute judeţul mai bine să aducă bani decât să apară în presă cu criticile sale. Adrian Ştef a declarat că taxa pe botoşei a fost votată de consilierii judeţeni, inclusiv de o parte dintre consilierii UDMR şi nu doar de cei de la USL sau PDL.

În luarea de cuvânt Mircea Govor i-a amintit deputatului UDMR că la nivelul conducerii CJ funcţionează o coaliţie USL-UDMR. „Eu v-am crezut un om echilibrat care aţi lucrat în administraţie şi ştiţi ce înseamnă o coaliţie. Dacă nu, eu zic să aveţi o discuţie cu domnul vicepreşediinte Rudolf Riel şi poate găsim o altă soluţie. Eu am rugămintea să promovaţi şi să faceţi ceva benefic pentru judeţul Satu Mare că de critici şi de circ ne-am săturat”, a declarat Govor. Vicepreşedintele CJ a subliniat faptul că, cu ani în urmă la spital exista o taxă de 5 lei pe care o încasa portarul şi nimeni nu a comentat nimic.

Consilierul judeţean UDMR, Peter Stier a subliniat faptul că având în vedere că la nivelul conducerii CJ există o coaliţie USL-UDMR „eu cred că şi noi, cei de la UDMR putem să ne exprimăm părerea. Domnul deputat a venit, a spus ce are pe inimă şi nu înţeleg de ce v-aţi enervat”.

Pentru a mai descreţi frunţile, mai în glumă mai în serios consilierul PDL Radu Giurcă a spus că şi „democrat-liberalii se întrebau dacă la nivelul conducerii CJ există o coaliţie USL-UDMR şi iată că am primit răspunsul”.

La sfârşitul şedinţei deputatul UDMR a fost invitat ca în cazul în care are ceva de declarat să se adreseze mass-mediei printr-o conferinţă de presă organizată la sediul Organizaţiei judeţene a formaţiunii politice din care face parte şi să nu obstrucţioneze modul de desfăşurare a şedinţelor de Consiliu Judeţean.

Comentarii

comentarii

5 Comentarii la "Şedinţă cu scântei la Consiliul Judeţean Satu Mare"

  1. botosel   6 august 2013 at 4:54 pm

    nici in spitalele din stainatate nu se intra cu botosei, doar la terapie intensiva.

    Răspunde
    • anonim   6 august 2013 at 5:36 pm

      Da,dar acolo nu gasesti atata mizerie ca si in Romania. Mai bine cu botosei,sa nu ne murdarim picioarele.

      Răspunde
  2. Janos Bicsi   6 august 2013 at 10:00 pm

    Cine nui cu USL e dusmanul tari.

    Răspunde
  3. Radu cel Frumos   7 august 2013 at 8:02 am

    se gasi udemeristu janos sa comenteze dupa ce nu le-a reusit faza cu mireasa purtata prin toate guvernele……au cam aflat toti ce…neinceputa e si ..(ne)pipaita.

    Răspunde
  4. bozgoru   7 august 2013 at 11:12 am

    Acest plod de CIOCIOLINA face tot timpu scandal

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.