Au început negocierile pentru cumpărarea Hotelului „Dacia”

coica-dorel
În cadrul şedinţei Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Persoanele Vârstnice al judeţului Satu Mare ce a avut loc azi, 5 august în sala mică a Palatului Administrativ, primarul municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Dorel Coica a anunţat că au început discuţiile şi negocierile pentru cumpărarea Hotelului “Dacia”.

Coica a subliniat faptul că, atâta vreme cât hotelul este în proprietate privată, administraţia locală nu are cum să intervină pentru salvarea clădirii ci poate doar amenda proprietarul imobilului.

“Ducem negocieri cu patronatul, Consiliul Judeţean şi Consiliul Local să îl putem lua înapoi şi să îl renovăm. Dacă nu îl vom lua înapoi de la familia Ţânţaş atunci aşa va rămâne până ce se va dărâma. Nu putem intra pe proprietatea privată a nimănui. Nu putem decât să-i amendăm pentru că au stricat aspectul oraşului dar nu putem să-i obligăm în niciun fel”, a declarat primarul.

Cu toate că firma lui Vasile Ţânţaş a plătit efectuarea unei expertize care conţine şi preţul, document prezentat Primăriei, edilul Sătmarului doreşte efectuarea unei expertize proprii pentru mai multă transparenţă.

Potrivit primarului Dorel Coica acolo s-ar putea amenaja un Centru Cultural modern din fonduri europene.

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Au început negocierile pentru cumpărarea Hotelului „Dacia”"

  1. ALCIBIADE   6 august 2013 at 5:47 pm

    a avut stetoscopul la el ?

    Răspunde
  2. George   21 februarie 2015 at 7:37 am

    Centru cultural ? Asta e retard cu totul CLADIRILE ISTORICE TREBUIE RESTAURATE CU METODELE,TEHNICILE SI IN COMPARTIMENTAREA INITIALA.
    Nu distrugi ABSOLUT SUPERBA CLADIRE,SMBOL A ORASULUI,HOTEL IN TOATA ISTORIA SA,CARE AR PUTEA FI CEL MAI DE LUX DIN ORAS CU O VEDERE ABSOLUT SUPERBA A CENTRULUI,PENTRU A-L FACE „Centru Cultural”.

    Asta e retad cu totul.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.