Relaţii mai strânse între oamenii de afaceri din Satu Mare şi Nyiregyhaza

roca-papici
Sala de şedinţe a Consiliului Local Satu Mare a găzduit azi, 25 iulie, conferinţa finală a proiectului „Business Tour”, finanţat din fonduri europene având ca obiectiv dezvoltarea şi sprijinirea mediului de afaceri între municipiile Satu Mare şi Nyiregyhaza (Ungaria). Valoarea totală a proiectului a fost de 73.780 euro din care contribuţia Primăriei Satu Mare a fost de 493 euro. Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 17 luni.

La conferinţă au participat cei doi viceprimari ai municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Radu Roca şi Marcela Papici, respectiv managerul de proiect, Adriana Lenghel.

Potrivit celor declarate de Adriana Lenghel „scopul principal al proiectului este de a oferi suport mediului economic din cele două oraşe, Satu Mare respectiv Nyiregyhaza, prin organizarea unor ateliere comune de lucru. Totodată, a fost creată o bază comună de date cu firmele ce activează pe ambele părţi ale graniţei. De-a lungul celor 17 luni cât a fost perioada de derulare a proiectului, oameni de afaceri din cele două oraşe partenere au legat o serie de relaţii de comunicare şi de afaceri”. În cadrul proiectului au fost implicaţi câte 30 de oameni de afaceri din oraşele partenere în acest demers.

Marcela Papici a declarat în luarea de cuvânt că nu a fost deloc uşor de a găsi puncte comune între cele două oraşe din moment ce una se află într-o ţară membră Schengen iar alta nu, şi mai ales că „una dintre cele două are un avans economic de 50 de ani faţă de cealaltă. Însă, de-a lungul proiectului am urmărit exemplele de bune practici şi cred că acest demers a fost în folosul ambelor părţi participante”.

 

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.