Fogel s-a dat din nou în stambă la ședința consiliului local

fogel
Pus pe harţă și ușor amețit, probabil de temperatura de afară, Vasile Fogel a cerut retragerea de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de azi, 25 iulie a Consiliului Local (CL) a proiectului de hotărâre privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii a Clubului Sportiv Municipal Satu Mare.

Fogel, în stilul său caracteristic a intervenit pentru a atrage atenţia asupra unor neconcordanţe între forma scriptică şi “realitatea din teren”, cum s-a exprimat în luarea sa de cuvânt. Potrivit acestuia, la echipa de baschet apare pe hârtie ca antrenor Dan Fleşeriu “din moment ce acesta nu mai este antrenorul echipei de baschet feminin. În altă ordine de idei, pe hârtie apare şi echipa de volei, din moment ce această ramură sportivă încă nu există în componenţa CSM Satu Mare. Eu solicit retragerea de pe ordinea de zi a acestui proiect, şi asta doar aşa … pentru a nu avea discuţii”.

De asemenea, Fogel a criticat şi conducerea CSM-ului “a cărui Consiliu Director nu s-a întrunit de 6 luni de zile”, a declarat acesta. În intervenţia sa, viceprimarul Radu Roca l-a atenţionat pe Fogel că la o şedinţă de Consiliu Local ar trebui să fie “într-o stare normală de comunicare”. Roca a explicat că nu e vorba de a aproba nume, ci de posturi ce urmează a fi ocupate ulterior. Cu toate acestea când a venit momentul votului, consilierii au ales amânarea proiectului de hotărâre.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Mircea Govor, prezent la şedinţă le-a reproşat consilierilor locali că s-au lăsat prea uşor influenţaţi şi nu s-au luptat destul pentru punctul lor de vedere cu privire la acest proiect de hotărâre.

 

Un Comentariu la "Fogel s-a dat din nou în stambă la ședința consiliului local"

    Leave a Reply to ratiubatiu

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.