Se pot depune ofertele pentru execuţia lucrărilor de extindere a iluminatului stradal

iluminat
Municipiul Satu Mare, prin Servicul Investiții, urmează să atribuie direct conform art. 19 din OUG 34/2006, actualizată, un contract de execuţie lucrări având ca obiectiv extinderea reţelei de iluminat stradal pe străzile municipiului, reşedinţă de judeţ cu ocazia construirii noilor parcări şi a sistematizării unor locaţii.

Este vorba despre străzile: Gheorghe Bulgăr, Paskandi Geza, Victoriei, Teleki Blanka, Mușețel din Micro 16 – parcare, Armoniei din Micro 16 – parcare, Aleea Pompierului din Micro 16 – parcare, Aleea Constelației din Micro 16 – parcare, strada Aurora din Micro 16 – parcare, Petru Bran – între străzile Brâncoveanu și Petofi Sandor, Aleea Nufărului din cartierul 14 Mai 1970, strada Ambudului – careul blocurilor CA 14, CA 16 și CA 18, curtea interioară a imobilelor situate pe B-dul I.C. Brătianu nr. 7, nr. 9, nr. 11 și B-dul Vasile Lucaciu nr. 38.

Data până la care se pot solicita informații este 30 iulie (2013). Ofertele se vor depune pentru înregistrare la registratura din cadrul instituţiei situată în Piaţa 25 Octombrie, nr. 1, camera 11, până la data de 2 august, ora 09.00.

Un Comentariu la "Se pot depune ofertele pentru execuţia lucrărilor de extindere a iluminatului stradal"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.