Judecarea criminalilor de la Medieş merge cu încetinitorul

crima-medies1
Azi, 23 iulie, a fost cel de-al 18-lea termen de judecată şi implicit a 18-a amânare în cazul crimei de anul trecut de la Medieşu Aurit. Cei doi inculpaţi, Levente Balog şi Ion Gaidaş sunt după gratii de 11 luni de zile.

În cursul dimineţii de azi magistraţii Tribunalului Satu Mare au amânat pentru un nou termen dosarul în care cei doi inculpaţi sunt învinuiţi de omor, crimă săvârşită cu o bestialitate ieşită din comun. Vă reamintim că tragedia a avut loc anul trecut (2012) în noaptea de 1 spre 2 septembrie, într-una din pivniţele cetăţii din Medieşu Aurit.

Potrivit anchetatorilor, Maria Magdalena Dano, în vârstă de 50 de ani, a fost violată iar apoi ucisă cu bestialitate şi lăsată să zacă într-o baltă de sânge. Din cercetările efectuate a reieşit că mai întâi femeia a fost violată iar apoi omorâtă, fiind lovită cu un bolovan în cap. Victima a lăsat în urmă şase copii, dintre care cel mai mic are doar 8 ani.

Însă de atunci şi până azi au avut loc 18 şedinţe, fiind audiaţi martorii şi inculpaţii şi cerându-se totodată mai multe expertize de la Institutul de Medicină Legală (IML) din Cluj-Napoca. Însă, se pare că instanţa mai are de aşteptat după raportul IML Cluj, acesta fiind şi motivul amânării de astăzi. Magistraţii au amânat cauza “raportat la nefinalizarea şi nedepunerea la dosar a raportului de expertiză medico-legal încuviinţat şi dispus a fi efectuat de IML Cluj. Se va reveni cu adresă în acest sens şi se va repeta procedura de citare cu inculpaţii aflaţi în stare de arest”, se arată în soluţia dată de Tribunalul Satu Mare.

Următorul termen a fost stabilit în data de 6 august.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.