Corina Creţu: „Satu Mare este un adevărat centru european”

Corina-Cretu
„Satu Mare este un oraş dinamic, activ. Mă bucur să văd atâtea proiecte în derulare în municipiul dumneavoastră. Desigur, vă favorizează şi poziţia geografică, vecinătatea cu Ungaria şi Ucraina. Satu Mare este un adevărat centru european”. Declaraţia îi aparţine europarlamentarului Corina Creţu, şi a fost făcută în cadrul unei conferinţei de presă organizate azi, 22 iulie, în Sala de şedinţe a Consiliului Local Satu Mare.

La întâlnirea cu presa a participat şi primarul municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Dorel Coica. Europarlamentarul social-democrat vede cu ochi buni proiectul zonei metropolitane Satu Mare, subliniind faptul că atât municipiul, reşedinţă de judeţ cât şi localităţile învecinate trebuie să se dezvolte. În acest sens, proiectul zonei metropolitane este cât se poate de binevenită având în vedere liniile de finanţare pentru care se poate aplica în cadrul exerciţiului financiar european 2014-2020.

Din punct de vedere politic, Corina Creţu este de părere că România merge într-o direcţie bună. „Însă, 2014 va fi un an extrem de greu. Avem alegeri europarlamentare dar şi alegeri prezidenţiale. Pentru noi ca partid este foarte important să ne pregătim cu seriozitate pentru anul 2014”, a declarat europarlamentarul PSD.

În luarea de cuvânt primarul Dorel Coica a subliniat cât de important este ca în Parlamentul European să fie oameni cu care se poate colabora, „care să îţi arate la care uşă să baţi când mergi la Bruxelles. Avem proiecte extrem de importante pentru care avem nevoie de finanţare europeană. Aş aminti în acest sens proiectele legate de infrastructură, reabilitarea termică a blocurilor, cele legate de problemele sociale. Atât doamna Corina Creţu cât şi domnul Ioan Mircea Paşcu sunt foarte respectaţi în Parlamentul European şi noi ne dorim ca aceşti oameni să ne reprezinte şi în mandatul următor în legislativul de la Bruxelles”.

Comentarii

comentarii

5 Comentarii la "Corina Creţu: „Satu Mare este un adevărat centru european”"

  1. pascu   22 iulie 2013 at 3:58 pm

    Acest europarlamentar vede o gramada de proiecte in Satu Mare. Eu o intreb pe dansa a vizitat municipiu Satu Mare sau alta localitate ca eu nu vad nimic in orasul asta de cand este Coica primar. In afara de spectacole si bairamuri care nu fac altceva decat sa ne manance banii si binenteles celor de la putere imagine. Sunteti cu adevarat penibili. Adevarat ca anul 2014 este un an greu dar numai pentru voi ca sa ne prostiti pe noi ca sa mai prindeti un mandat de europarlamentar (la ciolan). Mi-e scarba de voi parlamentari Romani si europarlamentari.

    Răspunde
  2. ALCIBIADE   22 iulie 2013 at 5:22 pm

    iar vindeti pielea ursului din padure.

    Răspunde
  3. ALCIBIADE   22 iulie 2013 at 5:24 pm

    2o14 -2o2o ,un septenal , mostenire sovietica .

    Răspunde
  4. ALCIBIADE   2 august 2013 at 7:29 pm

    doamna corina POWEL ,ca sa vedeti ce personaje ne reprezinta .

    Răspunde
  5. ALCIBIADE   2 august 2013 at 7:32 pm

    am dat tara pe mana curvelor si a hotilor , culmea sant acolo unde sant cu votul nostru ,trist dar adevarat .

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.