Prefectura inventariază clădirile și terenurile confiscate de comuniști

Sedinta

Azi, 18 iulie, prefectul Eugeniu Avram a convocat în şedinţă de lucru membrii comisiilor locale pentru inventarierea terenurilor în baza Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

În cadrul şedinţei de lucru, prefectul a dorit să se asigure că membrii comisiilor locale şi-au însuşit atribuţiile prevăzute în lege, precum şi dacă au apărut unele aspecte cu caracter organizatoric pentru a fi rezolvate în mod unitar la nivelul judeţului. De asemenea, au fost dezbătute probleme tehnice care au fost analizate împreună cu reprezentanţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Satu Mare.

Prefectul a menţionat că astfel de şedinţe de lucru vor fi organizate lunar pentru asigurarea bunei desfăşurări a inventarierii terenurilor de pe raza judeţului Satu Mare. Următoarea şedinţă de lucru a membrilor comisiilor locale pentru inventarierea terenurilor va avea loc în luna august.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.