12 beneficiari ai Asociaţiei STEA împreună cu opt voluntari francezi au ieşit la curăţenie miercuri (17 iulie) dimineaţa sub Podul Golescu, înspre cartierul Micro 16, de o parte şi de alta a digului. Timp de două ore, participanţii la acţiune au curăţat zona de mizerii, făcând o selecţie a deşeurilor pentru reciclare: hârtii, PET-uri, sticlă şi nylon. La sfârşitul acţiunii, au fost adunaţi 35 de saci de gunoaie.
Acţiunea face parte din proiectul civic finanţat de organizaţia franceză « La Voix de l’ Enfant », scopul acestei activităţi fiind de a crea în rândul participanţilor o atitudine de respect faţă de mediul înconjurător şi faţă de bunurile comunităţii.
Proiectul se derulează în parteneriat cu Şcoala generală din Mădăras, pe o perioadă de 8 luni. De asemenea, parteneri sunt şi primăriile din Satu Mare şi Ardud.
Un Comentariu la "35 de saci de gunoi adunaţi de sub Podul Golescu"