57 de persoane din judeţul Gorj au sesizat în această dimineaţă (13 iulie) Poliţia Municipiului Satu Mare, reclamând că au efectuat lucrări în fondul forestier aparţinând Ocolului Silvic Borleşti, lucrări contractate de o firmă din Maramureş, iar la final nu şi-au primit sumele de bani cuvenite pentru munca depusă. Potrivit unor surse neoficiale, muncitorii s-au înţeles cu reprezentanţii firmei să primească 50 de lei pe zi, însă plata a fost amânată în mai multe rânduri.
Administratorul societăţii din Maramureş le-a relatat poliţiştilor că vineri, 12 iulie, a înmânat unui reprezentat al muncitorilor, suma de 57.000 lei, reprezentând salariile tuturor persoanelor angrenate în lucrări, însă acesta a dispărut cu banii.
Muncitorii, nemulţumiţi de faptul că nu şi-au mai primit salariile, iar colegul lor, ce ar fi luat întreaga sumă de bani, nu mai e de găsit, s-au adunat în faţa sediului Polţiei Municipiului Satu Mare pentru a reclama aceste aspecte.
Poliţiştii sătmăreni au demarat o anchetă persoanele implicate fiind audiate la această oră.
Un Comentariu la "57 de muncitori s-au adunat în fața Poliției Satu Mare pentru că nu și-au primit salariile"