Bunica şi nepoţelul, victimele unui accident de circulaţie

accident

Un băieţel de numai 2 ani şi bunica sa, în vârstă de 50 de ani, au fost victimele unui eveniment rutier produs azi, 9 iulie, în jurul orei 11.00, la intersecţia străzilor Grigore Ureche şi Fabricii din municipiul Satu Mare.

Din primele date obţinute în urma cercetării la faţa locului efectuate de către poliţiştii Biroului Rutier, rezultă că accidentul s-a produs ca urmare a încălcării regulilor de acordare a priorităţii altor vehicule. O conducătoare auto de 37 de ani, Renata R., nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar, pe drumul prioritar, de Remus L., de 30 de ani, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului maşina condusă de femeie a fost proiectată într-un alt autovehicul, condus de asemenea regulamentar, de un şofer de 56 de ani, Vasile H.

În impact au fost acroşaţi şi doi pietoni, Valeria L., de 50 de ani, şi nepoţelul ei de 2 ani, care traversau strada pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător. Potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare, Roxana Cristea, copilul nu a fost reţinut pentru internare, nu a suferit leziuni, urmând a fi rechemat pentru control medical. Cea dea doua victimă, bunica, a fost diagnosticată cu fractură la nivelul membrelor inferioare.

Şoferii implicaţi în evenimentul rutier au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat băuturi alcoolice înainte de a urca la volan.
În acest caz poliţiştii continuă cercetările pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.