Cerere de oferte pentru reabilitarea fostului cinematograf Popular

Casa Mestesugarilor
A fost lansată sesiunea de cerere de oferte pentru execuţia lucrărilor de reabilitare şi modernizare a „Casei Meşteşugarilor” (fostul cinematograf „Popular”) de pe strada Ştefan cel Mare din Satu Mare. Valoarea estimată a lucrărilor este de 3.630.154,88 lei fără TVA (aproximativ 807.257 euro). Contractul se înscrie în cadrul unui proiect de cooperare transfrontalieră România-Ungaria, fiind finanţat din fonduri europene.

Proiectul include lucrări de: amenajarea terenului, peisagistică, de desfaceri şi demolări, de arhitectură şi rezistenţă, lucrări de modernizare a instalaţiilor electrice, termice, sanitare, de stingere a incendiu, supraveghere video, ventilaţii, protecţii, dotări şi utilaje, servicii de proiectare pentru lucrări de reabilitarea şi modernizarea clădirii (elaborarea proiectului tehnic, detalii de execuţie, documentaţia tehnică pentru obţinerea acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor aferente obiectivului de investiţie şi asistenţa tehnică).

Ofertele pot fi depuse la Registratura Primăriei, camera 11, până în data de 22 iulie 2013, ora 09.30. Ofertele vor fi deschise în cursul aceleiaşi zile, la ora 10.30.

Vă reamintim că, proiectul de reabilitare şi modernizare a fostului cinematograf „Popular” a fost lansat în data de 10 aprilie 2013, în prezenţa unei delegaţii din oraşul Nyiregyhaza din Ungaria.

Potrivit concepţiei de refuncţionalizare a clădirii, la subsol şi parter vor fi amanejate microateliere, săli de cursuri şi de promovare unde se vor desfăşura activităţi de: cercetare, inovare, promovare a celor mai bune tehnici disponibile în vederea prevenirii efectelor activităţilor economice asupra mediului, creşterea eficienţei energetice, respectiv producerea şi utilizarea energiei regenerabile.

Clădirea a fost construită în 1911, iar de-a lungul vremii aici au funcţionat mai multe asociaţii meşteşugăreşti dar şi cinematograful “Popular”.

 

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Cerere de oferte pentru reabilitarea fostului cinematograf Popular"

  1. Andreea   27 februarie 2014 at 1:38 pm

    Ce frumos ca l-au modernizat! Foarte bine, asa trebuie facut cu toate caldirile vechi.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.