Mai trebuie bani pentru salariile dascălilor

Finante-satu-mare
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Satu Mare mai are nevoie de 21,6 milioane lei pentru salariile cadrelor didactice. Potrivit celor declarate în cadrul unei conferinţe de presă susţinute azi, 2 iulie, la sediul instituţiei de directorul executiv al Finanţelor din Satu Mare, Mircea Ardelean, suma necesară urmează a fi alocată în urma rectificării bugetare din această lună (iulie).

Potrivit acestuia faţă de suma de 155 milioane lei cât s-a primit la începul acestui an pentru salariile din învăţământ, mai este nevoie de 21,6 milioane lei. „Sperăm rezolvarea acestei probleme în urma rectificării bugetare ce va avea loc în luna iulie. De asemenea, mai avem nevoie de 9,86 milioane lei faţă de 17,2 milioane cât am primit la începutul anului pentru salariile asistenţilor persoanelor cu handicap”, a declarat Ardelean.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, directorul executiv al instituţiei, Mircea Ardelean a prezentat pe scurt gradul de încasări începând de la 1 ianuarie şi până în 31 iunie 2013. Potrivit evidenţelor, în primul semestru al acestui an DGFP şi-a depăşit planul 1,73%, ceea ce reprezintă un plus de 7,7 milioane lei la bugetul consolidat al statului. Din aceleaşi evidenţe reiese că, în luna iunie planul de încasări a fost realizat în proporţie de 103,09%, ceea ce corespunde cu o contribuţie în plus la bugetul de stat cu 2,2 milioane lei, faţă de planul stabilit. În urma acestor realizări, directorul Mircea Ardelean a declarat că DGFP Satu Mare se situează pe locul 5 la nivel naţional în ceea ce priveşte gradul de încasări.

În altă ordine de idei directorul instituţiei gazdă a subliniat faptul că, de la începutul anului şi până în ultima zi a lunii iunie s-a înregistrat o reducerea a arieratelor cu 41,1 milioane lei.

În ultima partea conferinţei de presă Ardelean a anunţat că Direcţia Regională a Finanţelor Publice îşi va avea sediul la Cluj însă acest lucru nu va afecta în niciun fel relaţia fiscului cu contribuabilii sătmăreni.

 

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.