Cuvântul primarului Dorel Coica de “Ziua Drapelului Naţional” al României

coica

“Drapelul tricolor românesc, alături de stemă şi imn reprezintă un însemn naţional important al neamului nostru. El are o tradiţie populară şi creştină precum şi una revoluţionară. Ziua de 26 iunie a fost proclamată prin lege în anul 1998 „Ziua Drapelului Naţional”.

Această zi trebuie marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Drapelul Naţional aminteşte fiecărui cetăţean român datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa României.

Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, măreţele momente ale istoriei noastre, Independenţa din 1877 şi Marea Unire din 1918, luptele purtate în cele două războaie mondiale, s-au desfăşurat toate sub semnul Drapelului Naţional. Este de datoria noastră să ne aplecăm mereu asupra trecutului şi să respectăm eroismul înaintaşilor.

Privind în trecut, dar şi la prezent, putem spune ca Drapelul Naţional este primul simbol care ne aşează pe toţi la un loc. Cu această ocazie urez tuturor românilor “La mulţi ani!”, îi îndemn să arboreze şi să cinstească, aşa cum se cuvine, Tricolorul Românesc!”.

 

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Cuvântul primarului Dorel Coica de “Ziua Drapelului Naţional” al României"

  1. tudomanios   1 iulie 2013 at 12:44 pm

    si-au pus la pipt ceva de genul rosu,galben albastru…..poate se vor uita mai atent ce-si pun la piept unii distinsi "alesi"….se pune albastru la exterior si rosu la interior !….

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.