Adrian Ştef, Mircea Govor şi Eugeniu Avram, distinşi cu Crucea Voievodală a Maramureşului

Slujba-Scarisoara
Cu ocazia sărbătorii Sfântului Ioan Botezătorul, oficialităţile judeţene şi locale au participat azi, 24 iunie, la slujba arhierească oficiată la Mănăstirea de la Scărişoara. Lăcaşul de cult poartă hramul sfântului sărbătorit astăzi de către creştinătate.

Cu acest prilej, arhiereul vicar al Maramureşului şi Sătmarului, Iustin Sigheteanul a acordat prefectului Eugeniu Avram, preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ), Adrian Ştef şi vicepreşedintelui Mircea Govor, Crucea Voievodală a Maramureşului ca semn de recunoaştere a eforturilor depuse pentru sprijinirea Bisericii ortodoxe.

La slujba de la Scărişoara au participat şi viceprimarul municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Radu Roca dar şi o serie de edili ai localităţilor din judeţul nostru. Slujba arhierească a fost oficiată de arhiereul vicar al Maramureşului şi Sătmarului, Iustin Sigheteanul, stareţul mănăstirii gazdă, părintele Timotei, împreună cu un sobor alcătuit din peste 40 de preoţi şi călugări.

 

5 Comentarii la "Adrian Ştef, Mircea Govor şi Eugeniu Avram, distinşi cu Crucea Voievodală a Maramureşului"

    Leave a Reply to ALCIBIADE

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.