“Festivalul Mămăligii” la o nouă ediţie

mamaliga
Ediția din acest an a „Festivalului Mămăligii” va avea în premieră trei secțiuni, pe lângă mămăligă, vor fi secțiuni de bogracs şi produse de patiserie. Echipele participante vor trebui să convingă un juriu alcătuit din bucătari renumiți pentru a câștiga marele premiu.

“Festivalul Mămăligii” va fi organizat de Consiliul Judeţean (CJ), după ce anul trecut a fost parte a Proiectului “Tur gastronomic în judeţele Szabolcs – Szatmar – Bereg şi Satu Mare”, proiect implementat de CJ Satu Mare şi finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013.

Dacă anul trecut, concursul de mămăligă a fost câştigat de echipa “Codru” din Ardud, anul acesta se anunţă o concurenţă foarte puternică. “Trebuie să profităm de orice oportunitate de promovare a culturii şi a produselor tradiţionale. Festivalul Mămăligii este un instrument de promovare a bunătăţilor culinare din judeţul nostru şi dacă prima ediţie a fost organizată din fonduri europene, nu am abandonat acest festival şi îl vom organiza an de an”, a declarat Adrian Ştef.

“Festivalul Mămăligii” va fi completat de “Festivalul Pălincii”, care va avea loc tot de “Ziua Județului”. Astfel va fi o îmbinare între două produse tradiționale ale județului Satu Mare, între două branduri pe care CJ le promovează.

 

Un Comentariu la "“Festivalul Mămăligii” la o nouă ediţie"

  1. Pingback: Idei de weekend: 21-23 iunie 2013 | impresii din lumea mare

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.