Aproape 100 de persoane cu toxinfecţie alimentară după un banchet la Restaurantul Romantic

rest-romantic

UPDATE:

În cursul zilei de azi, 14 iunie, DSP şi DSVSA au decis sancţionarea contravenţională şi suspendarea temporară a activităţii restaurantului Romantic până la identificarea cauzelor care au generat îmbolnăvirile. Inspectoratul Judeţean de Poliţie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, efectuează verificări sub aspectul săvârşirii de către autori necunoscuţi a infracţiunii de falsificare de produse alimentare.

Fiind informat despre acest grav incident, prefectul Eugeniu Avram, care se află la curs la Bucureşti, a dispus în mod imperativ instituţiilor abilitate să efectueze de urgenţă verificări şi să înainteze cât mai rapid rapoarte privind cauzele producerii acestui eveniment şi măsurile luate pentru a preveni repetarea unor asemenea evenimente nedorite la nivelul judeţului şi sancţionarea celor care vor fi găsiţi vinovaţi.

 

Ceea ce trebuia să fie un moment de bucurie s-a transformat într-unul de coşmar. Zeci de elevi şi profesori de la Şcoala „Avram Iancu” din Satu Mare au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Satu Mare cu dureri abdominale, dureri de cap şi stări de vomă. Aceştia au participat joi (13 iunie) seara la un banchet la Restaurantul „Romantic” din Satu Mare.

Potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare, Constantin Demian, dacă la început simptomele specifice toxiinfecţiei alimentare au apărut doar la câţiva dintre participanţii la banchet în scurt timp tot mai mulţi se plângeau că se simt rău. Persoanele ajunse la UPU acuzau dureri abdominale, cefalee (dureri de cap), greaţă, vărsături adică simptomele specifice unei toxiinfecţii alimentare.

Directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare, dr. Corneliu Ceică a declarat pentru Sătmăreanul că „primele semne au apărul în jurul orei 21.00, după ce a fost servite aperitivul şi felul principal. Trei dintre copii au prezentat semne de moleşeală, dureri abdominale iar apoi dureri de cap şi stare de vomă. Numărul cazurilor s-a înmulţit astfel că la ora 21.47, au sunat la Ambulanţă. Până la ora 01.00 noaptea au ajuns la Urgenţe 43 de copii şi trei adulţi. La banchet au participat 68 de copii şi 29 de adulţi. În cele din urmă patru copii au fost dirijaţi către Spitalul de Contagioase”.

În cursul nopţii, în jurul orei 02.00, au fost prelevate probe din alimentele consumate la banchet pentru a fi supuse unei analize medicale. Potrivit celor declarate de Ceică, primele rezultate vor fi comunicate în cursul zilei de mâine (sâmbătă, 15 iunie). „Am făcut ancheta împreună cu DSP-ul şi am dispus igienizarea totală a restaurantului. De asemenea, până la clarificarea situaţiei personalul nu mai poate lucra în acea unitate. Nu am suspendat activitatea unităţii, restaurantul putându-şi aduce personal din altă parte. Totodată, alimentele trebuie denaturate iar dacă îşi doresc continuarea activităţii, cei de la restaurant sunt nevoiţi să cumpere toate alimentele, începând de la materia primă”, ne-a declarat Ceică.

 

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Aproape 100 de persoane cu toxinfecţie alimentară după un banchet la Restaurantul Romantic"

  1. Anonim   14 iunie 2013 at 11:26 am

    4 copii au ajuns la contagiosi ? Care 10 .

    Răspunde
  2. ALCIBIADE   14 iunie 2013 at 2:15 pm

    zilele trecute vorbeam de produse proaspat expirate , chiar nu am glumit ,la gramada merge orice ,bani sa iasa .

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.