Primarul din Păuleşti a intrat, beat, cu maşina într-un stâlp

nagy-iosif

Un accident de circulaţie s-a produs azi, 12 iunie, în jurul orei 11.00, la intrarea în oraşul Ardud. Potrivit unor surse neoficiale, autorul accidentului este primarul din Păuleşti, Iosif Nagy. Din analizele efectuate rezultă că acesta consumase alcool înainte de a urca la volan.

Din primele date obţinute în urma efectuării cercetării la faţa locului a rezultat că Iosif Nagy, aflat la volanul unei maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat într-un stâlp de iluminat electric de pe marginea drumului. În urma impactului stâlpul s-a prăbuşit peste maşină iar şoferul a fost grav rănit.

Potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Someş” Satu Mare, Aurel Ulici la faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de intervenţie. „În urma impactului a rezultat incendierea autoturismului. Maşina ardea în proporţie de 90%. S-a acţionat cu ajutorul accesoriilor din dotare pentru lichidarea şi stingerea incendiului. Şoferul autoturismului a fost transportat la spital pentru investigaţii”, a declarat Ulici.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a relevat o concentraţie de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, primarului i-au fost recoltate şi probe biologice pentru a se stabili îmbibaţia de alcool din sânge. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Primarul din Păuleşti a intrat, beat, cu maşina într-un stâlp"

  1. ALCIBIADE   12 iunie 2013 at 7:01 pm

    la ora 11 asa beat,cred ca a ramas deaseara .

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.