Popa, Ştrango şi Ulici scapă de închisoare

ulici-popa
Sentinţa în dosarul de luare de mită în care sunt acuzaţi de DNA Mariana Popa alături de fostul director adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Satu Mare, Ioan Ulici şi omul de afaceri din Negreşti-Oaş, Vasile Ştrango a fost pronunţată joi, 6 iunie, de către magistraţii Curţii de Apel (CA) Oradea.

În continuare vă prezentăm  soluţia pronunţată de CA Oradea:

Solutia pe scurt: S-au admis apelurile inculpaţilor şi s-a desfiinţat sentinţa în sensul că s-a dispus achitarea inculpatei Popa Maria de sub învinuirea comiterii infracţiunii de luare de mită în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a Cod procedură penală. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Ulici Ioan, s-a dispus achitarea acestuia în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a Cod procedură penală pentru comiterea infracţiunii de instigare la luare de mită. S-a menţinut pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare ce i-a fost aplicată pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi s-a dispus suspendarea condiţionată a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 10 luni. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Ştrango Vasile s-a dispus achitarea acestuia pentru comiterea infracţiunii de dare de mită în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a Cod penal. S-a menţinut pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă şi s-a dispus suspenarea condiţionată a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 8 luni”.

Vă reamintim că pe data de 26 iunie 2012, Tribunalul Satu Mare i-a condamnat pe cei trei inculpaţi la pedeapsa cu închisoarea. Potrivit sentinței de la acea vreme, Ioan Ulici a fost condamnat la o pedeapsă cu executare de 2 ani de zile. Mariana Popa a fost condamnată la 1 an și 10 luni iar omul de afaceri Vasile Ștrango a primit pedeapsa de 1 an și 8 luni.
Cea mai grea pedeapsă a fost primită de Ioan Ulici, care a fost condamnat pentru trafic de influență și instigare la infracțiunea de luare de mită. De asemenea, Mariana Popa a fost găsită vinovată de infracțiunea de luare de mită iar omul de afaceri negreștean Vasile Ștrango a fost găsit vinovat de săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și dare de mită. Totodată, instanța din Satu Marea hotărât confiscarea de la inculpatul Vasile Ştrango a sumei de 3.000 de lei care a constituit obiectul infracțiunii de dare de mită.

 

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Popa, Ştrango şi Ulici scapă de închisoare"

  1. Petre   7 iunie 2013 at 11:20 am

    e clar ce justitie avem in romania.daca esti stab mare poti sa corupi sa cumperi pe cine vrei….bani sa ai ca se rezolva…da va vine randul odata si-o data,nenorociti de judecatori,impreuna cu infractorii..

    Răspunde
  2. RADU   7 iunie 2013 at 11:42 am

    inca o data RUSINE RUSINE RUSINE!!! ASA-ZISEI JUSTITII DIN ROMANIA.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.