Regal de modă în 14 iunie la Satu Mare

moda

În seara zilei de vineri, 14 iunie, sătmărenii sunt invitaţi să participe la un eveniment estival cu totul deosebit intitulat sugestiv „Gala Modei Sătmărene”. Evenimentul se va desfăşura în cortul Hotelului Dana I, de pe Drumul Careiului, cu începere de la ora 19.00.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute azi, 6 iunie, la Hotel Dana II, Gabriella Sas împreună cu o parte dintre designerii care îşi vor prezenta colecţiile în cadrul show-ului vestimentar de săptămâna viitoare, respectiv de reprezentantul Complexului Dana, Daniela Bud, au prezentat câteva detalii cu privire la acest eveniment.

În cadrul spectacolului îşi vor prezenta colecţiile: Alena Ignătescu, Alina Firte, Ciprian Crăciun, Georgia Ciontoş, Ioana Călin, Monica Ştrango şi Zita Pop. Potrivit celor declarate de Alena Ignătescu în cadrul evenimentului vor fi prezentate un număr de şapte colecţii de vară. Hair stilistul evenimentului va fi Adriana Popescu iar show-ul va fi urmat de un after-party.
Manechinele vor prezenta atât rochii de cocktail cât şi rochii de seară accesorizate cu coliere, dar şi rochii de mireasă, respectiv costume de baie. De asemenea, şase dintre colecţii sunt destinate femeilor iar una dintre colecţii, creaţiile firmei Spencer, se adresează bărbaţilor.

Creaţiile designerilor sătmăreni, respectiv atmosfera show-ului vestimentar vor fi imortalizate pe pelicula fotografică de reprezentanţii Asociaţiei Artiştilor Fotografi „Prisma” din Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.