Adrian Ştef s-a întâlnit cu gloriile boxului sătmărean

Box
Președintele Consiliului Județean (CJ) Satu Mare, Adrian Ștef, a participat vineri, 31 mai, la cea de IV-a ediție a “Întâlnirii gloriilor boxului sătmărean”, alături de directorul Direcției Județene pentru Sport şi Tineret (DJST), Ioan Ardelean.
Adrian Ștef a declarat cu acest prilej că va sprijini eforturile acestora de a revitaliza boxul sătmărean. “Îmi pare rău că boxul sătmărean nu mai are campionii de altădată, poate puţin e şi vina noastră, a administraţiei publice locale. Dar, vreau să vă reamintesc că au fost ani în care secţiile de box de la “Unio”, “Voinţa” sau “Sab Gomez” au spravieţuit cu banii, e drept puţini, pe care i-au primit de la Consiliul Judeţean, că am fost de multe ori singurul sprijin pentru aceste cluburi. Ştiu că lucraţi în condiţii dificile şi unul din motivele pentru care am venit aici e să vedem cum putem revigora acest sport la Satu Mare. Pentru că potenţial există, altădată campionatele judeţene de box erau competiţii foarte puternice şi cred că muncind putem reînvia acele vremuri”, a spus Adrian Ștef.
Președintele CJ Satu Mare a declarat că dacă actuala generație de boxeri îi va lua ca model pe foștii campioni atunci vor obține și ei medalii. “Sunt emoţionat să fiu, aici, în prezenţa atâtor legende ale sportului sătmărean. Este o emoţie pe care, fără îndoială, o veţi înţelege uşor. Sunt aici în sală oameni care câştigau medalii de aur, care au adus faimă boxului sătmărean, când eu nici nu mă născusem. Sunteţi oameni deosebiţi, adevăraţi campioni, sunteţi adevărate modele pentru tânăra generaţie. Cu toţii aţi arătat, ca să mă exprim în termeni pugilistici, că nu contează de câte ori eşti trimis la podea, contează de câte ori te ridici. Sunteţi oameni care s-au sacrificat atâţia ani, care au muncit din greu pentru medaliile pe care le-aţi obţinut, pentru medaliile pe care le-au obţinut sportivii pe care i-aţi antrenat. Sunt un om de sport şi înţeleg cât de greu e să faci performanţă, mai ales într-un sport de contact cum e boxul. Câţi pumni primeşti până să devii campion, până să culegi roadele muncii tale”, a afirmat Adrian Ștef.

Un Comentariu la "Adrian Ştef s-a întâlnit cu gloriile boxului sătmărean"

    Leave a Reply to Observitor

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.