„Păi, până când ?!”

Beregovo-(1)

Un „one-man-show” şi o piesă de teatru în limba maghiară sunt cele două spectacole oferite publicului sătmărean în cadrul programului de vineri, 31 mai, a Festivalului Internaţional Multicultural „Fără Bariere” Satu Mare.

„Păi, până când?!” este titlul monologului prezentat de la ora 17.30, pe scena Sălii „Studio” a Teatrului de Nord. Preţul unui bilet de intrare este de 15 lei.

Ar trebui să fim conştienţi, să învăţăm, ori să încercăm să devenim conştienţi de faptul că existenţa noastră, forţa noastră de a supravieţui, valoarea noastră umană, nu îşi au rădăcinile în resursele materiale şi că nu „o cârpă de firmă”, „o grămadă de tablă cu roţi” sau „un palat” ne constituie identitatea, ci bogăţia noastră morală şi spirituală existentă în sufletul nostru, pe care-l ignorăm, ascundem, sufocăm, sau ne e ruşine să-l afişăm aşa cum este el de fapt, pentru a-l putea lăsa să respire, să existe cu adevărat, să reflecte „soarele”…
Monologul este o adaptare după volumul de „Epifanii” a lui Imants Ziedonis şi texte din Georges Brassens şi Vasile Voiculescu, ilustrând repere de bază, general valabile în orice societate, indiferent de timp şi spaţiu, deoarece elementul constitutiv fundamental al societăţii – structura fiinţei umane – e aceeaşi. Teatralitatea firescului şi evenimentele din viaţa protagonistului compun un mozaic, oferit descifrării şi analizării de către publicul privitor.

De la ora 19.00, în Sala mare a Teatrului de Nord, trupa de actori din Transcarpatia (Beregovo – Ucraina) va prezenta spectacolul „Trei piese scurte” de A.P. Cehov. Preţul unui bilet este de 20 lei.

„Cinci actori interpretează trei scenete cehoviene pe care, în cel mai propriu sens al cuvântului, le „înrămează”, căci, asemenea unui pavilion de portrete familiale, ei se prezintă publicului într-o adevărată ramă pentru fotografii. Este un spectacol ce abordează întreaga „familie” a arhetipurilor legate de mimică, farsă, commedia dell’arte şi vasta lume a circului. Este lumea farselor cehoviene. Modul de interpretare a acestor genuri reclamă seriozitate maximă, căci vorbim aici de metoda „realismului psihologic” a cărei sarcină este facilitarea realizării unui final plin de poante surprinzătoare”. Darvay Nagy Adrienne „Criticai Lapok”, nr. 6. (iunie 1998).

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.