Amenzi între 500 şi 2000 de lei petru cei care lipesc afişe aiurea

afise
În şedinţa de azi, 30 mai, consilierii municipali au aprobat regulamentul pentru expunerea de afişe cu scopul promovării unor evenimente. Potrivit hotărârii adoptate de consilieri, afişele pentru promovarea evenimentelor vor fi expuse pe panourile cu destinaţie specială pentru astfel de afişaj, panouri proprietate a municipiului Satu Mare situate în diferite locaţii din oraş. Lipirea de afişe în alte locuri decât cele stabilite constituie contravenţie, aplicându-se amenzi ce variază între 500 şi 2.000 de lei.
Potrivit regulamentului aprobat de către consilierii locali expunerea de afişe este interzisă pe: stâlpi electrici, cutiile pentru distribuirea de energie electrică, gaz metan sau alte utilităţi, cabinele telefonice, copaci, clădiri proprietate publică sau privată, garduri reprezentând împrejmuiri de şantier, stâlpi de susţinere a podurilor şi a pasajelor rutiere, containere şi coşuri pentru deşeuri şi staţii pentru transportul local comun. În ceea ce priveşte vitrinele unităţilor comerciale şi geamurile spaţiilor de locuit este permisă doar pe interiorul acestora. În ceea ce priveşte amenzile aplicate pentru afişajul în alte locuri decât cele aprobate în şedinţa de azi, constituie contravenţie şi se sancţioneazăp cu amenzi cuprinse între 500 şi 2.000 de lei.
În continuare vă prezentăm locaţiile panourilor pentru expunerea de afişe în vederea promovării unor evenimente:
– str. Al. I Cuza – staţie autobus

– P-ţa Libertăţii – Dacia

– P-ţa Libertăţii – colţ cu str. Corneliu Coposu

– str. M Deportaţi – intrare piaţă

– IC Brătianu colţ str. Mihai Viteazul

– str. Griviţei – în faţa Gara

– str. Ştefan Cel Mare – colţ cu Mihai Viteazul

– str. Gh. Bariţiu – str. Rodnei

– P-ţa 14 Mai 1970

– Pod Decebal colţ O Goga (Burdea)

– B-dul Cloşca – Al. Târnavei

– str. Ganea – colţ str. Bârgăului

– Bd. L Blaga – colţ B-dul Independenţei

– Bd. Independenţei – colţ str. Ion Vidu

– str. Păuleşti – colţ B-dul L Blaga

– str. Prahovei – colţ str. Ravensburg

– str. Careiului – Pod Golescu (Lotus)

– str. Careiului – Parcul Linişti

– str. 1 Decembrie 1918 – staţie Bus

– str. Avram Iancu colţ str. Crişan

– str. Mihai Viteazul colţ str. Mileniului

– P-ţa Titulescu colţ str. Panseluţei

– str. Uzinei – Textila Ardeleana

– str. Luceafărului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.