Expoziţie de carte cu autograf la Castelul Karolyi din Carei

Carte2
Castelului Károlyi a găzduit marţi, 28 mai, inaugurarea unei expoziţii de carte cu autograf, organizată de Biblioteca Municipală Carei în colaborare cu Direcţia de Cultură din aceeaşi localitate. Evenimentul, organizat în cadrul “Festivalului Best Fest – Primăvara culturală careiană”, aduce în faţa iubitorilor de carte o serie de volume semnate de personalităţi locale şi nu numai.
Menţionăm câteva din autorii care au înnobilat cu semnătura sau dedicaţia proprie paginile unor volume: Gabriel Raţiu (Corneliu Balla), Karácsonyi Károlyi, Sróth Ödön, Kádár Ferenc, Ioan Ciarnău, Németi János, Hermann Imre, Adrian Ţineghe, Zita Kiss, Mihai Bertiean, Ioan Nistor, George Achim, George Vulturescu, Viorel Câmpean, Ioan Bota şi mulţi alţii.
O parte din cei amintiţi au notat pe colţul filei gânduri şi recunoştinţa pe care o poartă bibliotecii careiene sau şi-au aşternut omagiul lor cititorilor. Cărţile cu autograf expuse, au o deosebită valoare pentru bibliofili şi pentru comunitatea careiană.
De la ora 16.30, cei prezenţi în aceeaşi locaţie au aflat care este cartea preferată a careienilor în urma unui sondaj realizat prin vot în perioada 10-24 mai. Sondajul a fost realizat de Direcţia de Cultură Carei, iar un număr mare al celor care au răspuns la întrebarea: Care este cartea ta preferată ?, au fost elevi. Astfel cartea preferată a careienilor în acest an este: Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain (Limba română) şi A Pál utcai fiúk (în limba maghiară).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.