Radu Stroe s-a întâlnit cu şefii instituţiilor judeţene aparţinând MAI

stroe-satu-mare
Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Radu Stroe, a efectuat azi, 23 mai, o vizită în Satu Mare pentru a se întâlni cu şefii structurilor din cadrul instituţiei pe care o conduce. La şedinţa efectuată cu uşile închise, Stroe a discutat câteva dintre problemele cu care aceştia se confruntă. La întâlnire au participat atât prefectul, dr. Eugeniu Avram cât şi subprefectul, Cristian Sasu.

În declaraţia de presă făcută la finalul şedinţei, Stroe a subliniat câteva dintre problemele discutate în cadrul întâlnirii. Potrivit acestuia „am discutat doar probleme de ordin general şi nu punctual deoarece altfel, am fi avut nevoie de trei zile şi tot nu terminam. În cadrul întâlnirii cu şefii instituţiilor judeţene aparţinând MAI am subliniat necesitatea diminuării la maxim a deficienţelor pe tema traficului şi contrabandei la frontiere. Pe de altă parte le-am spus că ministerul este preocupat să acorde toate drepturile salariale oamenilor din structură. Va fi o rectificare în iulie-august. Dacă nu le dai toate drepturile nu ai cum să le ceri să stea 24 de ore din 24 la serviciu. De asemenea, sunt preocupat să asigurăm buna şi continua funcţionare a structurilor. Am discutat şi despre necesitatea securuzării frontierelor cu Ucraina. S-au discutat probleme generale şi nu punctuale”.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Radu Stroe s-a întâlnit cu şefii instituţiilor judeţene aparţinând MAI"

  1. baba dochia   23 mai 2013 at 11:55 pm

    pai, da, da, foarte interesant, a meritat sa-si scuture creierii pe drum dl. ministru, a discutat putin, si, in general, adica, nimicuri, sper ca, totusi sa-l fi apucat vreo crampa, in timp ce strangea mana sefilor. Cu oamenii care raspund a terminat repede, dar cu aia care muncesc si sunt abuzati de sefii lor, si care nu au dreptul sa se planga sau sa se apare in vreun fel, cu aia, cum ramane?Luati-va o mica pauza, d-le, si vorbiti si punctual chiar daca va ia trei zile.Va aduc eu mancare la pachet, ca asa mananca si unii dintre oamenii pentru care sunteti prea ocupat si dezinteresat ca sa va ocupati.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.