Elisabeta Bekessy se plânge de dezinteresul primarilor cu privire la problemele de mediu

Elisabeta-Bekesy
Directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare, Elisabeta Bekessy s-a arătat azi, 22 mai, bulversată cu privire la dezinteresul autorităţilor locale referitor la problemele de mediu. Bekessy şi-a manifestat nemulţumirea în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul instituţiei.

Potrivit şefei APM tot mai mulţi proprietari de terenuri din judeţ reclamă faptul că, culturile de pe pământurile lor sunt distruse de către animale, în special de către mistreţi. „În cazul acestor sesizări se formează o comisie mixtă alcătuită din reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV), Direcţiei Agricole şi APM care se deplasează la faţa locului pentru a evalua pagubele produse. Această comisie solicită ITRSV-ului despăgubiri. Însă, în cele mai multe cazuri oamenii nu sunt despăgubiţi deoarece legea spune clar că, proprietarii trebuie să ia măsuri pentru a preveni producerea acelor pagube. Dacă proprietarul nu s-a achitat de această obligaţie nu va primi bani. Însă oamenii nu cunosc aceste legi. Proprietarii ar trebui să fie informaţi de către primari sau de către persoane responsabile cu problemele de mediul care, ar trebui să lucreze potrivit legii, la nivelul fiecărei primării. Dar pe primari nu îi interesează aceste lucruri”, a declarat Bekessy.

Directorul APM spune că lipsa acestor specialişti duce la apariţia a tot felul de probleme şi sesizări legate de mediu iar la adresa instituţiei pe care o conduce sunt depuse o serie de reclamaţii cu privire la încălcarea normelor de mediu. „La APM sunt un număr de 38 de angajaţi dintre care trei sunt pe domeniul biodiversităţii. Trei oameni nu pot acoperi tot judeţul. Însă dacă am avea reprezentanţi la nivelul primăriilor sau măcar un reprezentant la nivelul fiecărei asociaţii de primării, am face un pas important în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor de mediu. În ultima săptămână am fost zilnic pe teren. Asta înseamnă pierdere de timp, de combustibil, etc. Şi unde mai punem că la fiecare solicitare trebuie să ne deplasăm de trei, patru ori”, a declarat directorul APM.

Cele mai multe sesizări cu privire la distrugerea culturilor agricole au fost înregistrate de către cetăţeni din localităţile: Foieni, Sanislău, Ciumeşti şi Racşa.

Un Comentariu la "Elisabeta Bekessy se plânge de dezinteresul primarilor cu privire la problemele de mediu"

    Leave a Reply to vasile

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.