Campanie de selecţie pentru viitorii sportivi la lupte

lupte

Convins că doar prin organizarea unor selecţii la care să poată participa un număr cât mai mare de copii din toate localităţile judeţului se pot descoperi viitorii campioni din ramurile sportive, prefectul Eugeniu Avram a mediat, în cursul zilei de azi, 20 mai, o discuţie între Gheorghe Ardelean, fost sportiv de performanţă şi antrenor de lupte, şi directorii Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport şi Clubului Sportiv Municipal, privind organizarea în perioada 24 mai – 2 iunie a sesiunilor de selecţie pentru băieţii şi fetele care doresc să practice luptele de perfomanţă.

Selecţiile vor avea loc după următorul calendar:

– 24 mai, ora 15.00 – la Şcoala Gimnazială „Vasile Lucaciu“ din Carei pentru copii din localităţile din zona Carei şi Tăşnad
– 25 mai, ora 10.00 – la Şcoala Gimanzială nr. 3 din Negreşti-Oaş, pentru copii din zona Oaş
– 1 şi 2 iunie, ora 10.00 – în Grădina Romei pentru copii din zona Satu Mare.

Prefectul adresează un apel autorităţilor locale de a sprijini deplasarea copiilor interesaţi la aceste selecţii precum şi de a asigura condiţii pentru derularea acţiunii de depistare a viitorilor campioni la lupte din judeţ.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.