Atribuirea păşunilor, o problemă tot mai des reclamată la Prefectură

pasuni

Cu ocazia audienţelor sau în cadrul întâlnirilor cu cetăţenii, prefectul Eugeniu Avram a fost sesizat în legătură cu unele situaţii ce se înregistrează pe raza judeţului Satu Mare în care păşunile ar fi fost atribuite în mod abuziv sau discriminatoriu unor asociaţii de crescători de animale în detrimentul altora. De asemenea au fost sesizate şi situaţii în care crescătorii de animale nu au fost acceptaţi din diverse motive, uneori din motive personale, în asociaţia care administrează păşunea din localitatea respectivă, astfel neavând posibilitatea ca animalele acelor cetăţeni să poată ieşi la păşunat.

Pentru a vedea care este situaţia şi cum se pot elimina aspectele negative, unele generând conflicte între oameni, prefectul Eugeniu Avram i-a invitat la o întâlnire azi, 20 mai, pe directorii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Satu Mare, Ioan Cioltean respectiv Gabriel Leş. Din discuţiile purtate au fost evidenţiate unele aspecte care vor fi verificate de cele două instituţii cu privire la respectarea normelor legale privind atribuirea suprafeţelor de păşune de către autorităţile locale precum şi modul de administrare a subvenţiilor primite pentru respectivele suprafeţe de păşuni.

Din datele existente, la nivelul judeţului Satu Mare suprafaţa totală de păşuni este de 50.113 hectare şi 27.708 hectare de fâneţe. Există numeroase comune unde faţă de suprafaţa înregistrată şi cea efectiv utilizată pentru păşunat sunt mari diferenţe în sensul că nu sunt utilizate. Prefectul a cerut să se facă un inventar la nivelul fiecarei unităţi administrativ- teritoriale cu suprafaţele de păşuni înegistrate şi cele folosite de asociaţiile de crescători de animale respectiv să se vadă acolo unde nu sunt utilizate păşunile dacă au fost sau nu depuse cereri pentru atribuirea lor conform legislaţiei în vigoare. Prefectul Eugeniu Avram solicită autorităţilor locale să manifeste transparenţă şi obiectivitate în gestionarea păşunilor, exprimându-şi convingerea că prin eliminarea arendei ca formă de atribuire a păşunilor şi obligativitatea concesionării sau închirierii, doar prin licitaţie, să se elimine cazurile de subiectivism în ceea ce priveşte atribuirea acelor suprafeţe către asociaţiile crescătorilor de animale din judeţ.

 

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.