15 mai – Ziua Internaţională a Familiei

familia
Începând cu anul 1994, în data de 15 mai a fiecărui an se sărbătorește “Ziua Internațională a Familiei”. În acest an, rețeaua locală de acțiune împotriva violenței în familie, coordonată de Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) Satu Mare, desfășoară o Campanie de promovare a valorilor familiei ca entitate socială, care în ultima perioadă se confruntă cu o serie de provocări precum divorţul, abandonul, violenţa, migraţia.

Astfel, azi, 15 mai, în intervalul orar 15.00-17.00, sătmărenii sunt așteptați în incinta Magazinului Real pentru a se informa cu privire la serviciile oferite familiei de către instituțiile și ONG-urile locale. De asemenea, vor avea ocazia să discute cu psihoterapeuți de familie despre diverse aspecte legate de viața de familie, relații sau alte probleme de interes pentru aceștia.

Această zi este un moment potrivit pentru a reflecta asupra ceea ce înseamnă familia, rolul nostru în familie, relațiile pe care le stabilim, să ne întrebăm cum ne simțim în familia noastră, dacă suntem mulțumiți, dar în același timp ce am dori să schimbăm și cum am putea face acest lucru.

 

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.