Clădirea fostei redacţii a cotidianului „Gazeta de Nord-Vest” intră în patrimoniul Consiliului Judeţean

gnv1gnv2gnv3
Clădirea în care până de curând îşi avea sediul cotidianul „Gazeta de Nord-Vest” din Satu Mare situată pe strada Mihai Viteazul nr. 32, intră în administrarea Consiliului Judeţean (CJ). Hotărârea a fost luată în cadrul şedinţei extraordinare de azi, 13 mai, a CJ când consilierii au votat proiectul de hotărâre nr. 244/2009 privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al judeţului Satu Mare.

Astfel, clădirea de pe Mihai Viteazul nr. 32 va fi administrată de către CJ. Potrivit celor declarate de vicepreşedintele CJ, Mircea Govor “senatorul Valer Marian a crezut că e moşia lui. Şi-a făcut acolo propria parohie. În această clădire şi-a instalat şi propriul birou senatorial. Însă începând de azi pleacă din această clădire atât societatea care a editat ziarul cât şi Valer Marian. Acest om a ajuns un zbir”.

În raportul întocmit de către juriştii CJ se arată că “publicaţiile de interes judeţean constituite în baza Hotărârilor Consiliului Judeţean Satu Mare al Frontului Salvării Naţionale mai sus amintite, respectiv: “Gazeta de Nord-Vest”, “Szatmari Friss Ujság” şi “Univers Sătmărean” precum şi Administraţia ziarelor “Gazeta de Nord-Vest” şi “Friss Ujság” nu figurează în evidenţele acestei instituţii (Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare), nefiind înregistrate ca instituţii specializate, cu personalitate juridică potrivit prevederilor Decretului C.F.S.N. nr. 102/1990 privind înfiinţarea administraţiilor locale pentru presă”.

În hotărârea CJ adoptat în cadrul şedinţei de azi se arată că de acum înainte “editarea ziarului Gazeta de Nord-Vest se va efectua de către S.C. Nord Vest TV Advertising S.R.L. la punctul de lucru din Satu Mare, B-dul Transilvaniei nr. 3”. Din acelaşi act reiese că “redacţia ziarului se va muta la punctul de lucru mai sus invocate (B-dul Transilvaniei nr. 3), fapt pentru care fosta redacţie poate fi folosită tot în interesul cetăţenilor judeţului”.

În urma hotărârii adoptate de către consilierii judeţi în cursul zilei de azi a fost îndepărtată sigla cotidianului de pe clădirea în care până de curând îşi avea sediul redacţia ziarului.

Potrivit celor declarate de preşedintele CJ Adrian Ştef, în clădirea fostului ziar va fi mutată o altă instituţie. “Avem probleme cu spaţiile astfel că, ne-am gândit să redăm această clădire populaţiei acestui judeţ. Aici ar putea să se mute Centrul de Creaţie sau o grădiniţă”, a declarat Ştef.

 

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Clădirea fostei redacţii a cotidianului „Gazeta de Nord-Vest” intră în patrimoniul Consiliului Judeţean"

  1. Maria   13 mai 2013 at 9:36 pm

    Nemernicii, nu suporta adevarul, dl.Valer nu te lasa!

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.