UPDATE: Vasile Seichei, patronul bătăuș de pe strada Râtu Mare, din nou în acțiune

vasile-seichei-satu-mare

 

UPDATE: Angajatul Inspectoratului de Stat în Construcţii, un bărbat de 39 de ani, a depus plângere la adresa lui Vasile Seichei pentru „distrugere şi ameninţare”. Potrivit unor surse neoficiale Seichei l-ar fi ameninţat pe bărbat în timp ce acesta efectua verificări la faţa locului. Speriat acesta s-a refugiat în maşină, moment în care Seichei a început să-i lovească autoturismul. Cercetările continuă.  

 

Pare-se că în Satu Mare mai sunt încă oameni care pot să facă ce vor ei fără a ține cont de rigorile vreunei legi ca să nu mai vorbim de cele ale bunului simț. Vasile Seichei, patronul societății ADIACOS SRL, unul dintre abatoarele importante ale județului, pare a fi clientul perfect a ceea ce se numește „sistemul putred al instituțiilor statului”. Altfel nu se poate explica faptul că în ciuda faptelor sale de vitejie:

– în anul 2000 a lovit o persoană;
– în 2004 a agresat un polițist de frontieră și i-a distrus autoturismul de serviciu;
– în luna martie 2010 a bătut două persoane confiscându-le ulterior calul și atelajul;
– în noiembrie 2010 a bătut și agresat verbal o persoană în fața supermarketului Real;
– în martie 2011 a intrat în sediul unei societăți de producție din apropierea firmei sale adresând injurii și scuipând în final o persoană din conducerea acelei firme

omul e bine mersi, își vede de afaceri și de viața fără să fie deranjat de niciuna din instituțiile statului care ar trebui să aplice legea în cazurile enumerate de mai sus ba chiar, din când în când, își mai permite să mai adauge câte o agresiune la palmaresul deja impresionant pe care îl are.

Azi, 9 mai, Seichei și-a arătat din nou mușchii în fața unui angajat al Inspectoratului de Stat în Construcții aflat în timpul serviciului și  care conform informațiilor pe care le deținem până la această oră, a fost sechestrat câteva ore împreună cu autoturismul în care se afla în curtea firmei ADIACOS. Poliția  s-a deplasat la fața locului în urma unui apel la 112.

Vom reveni cu detalii.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.