Pataki Csaba, a fost ales preşedinte al Organizaţiei judeţene a UDMR Satu Mare

pataki-csaba
udmr1udmr2
Filarmonica “Dinu Lipatti” a găzduit azi, 9 mai, cu începere de la ora 17.00, şedinţa Adunării Generale a Delegaţilor Judeţeni ai UDMR. În cadrul lucrărilor adunării, senatorul Pataki Csaba a fost ales preşedinte al Organizaţiei judeţene a UDMR Satu Mare.

În calitate de invitaţi, la şedinţa UDMR au participat preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Satu Mare, Adrian Ştef, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PDL, Petre Mureşan, din partea PSD consilierul judeţean Vasile Ciocan şi secretarul general al UDMR, Kovacs Peter. În sală au fost prezenţi peste 200 de delegaţi, reprezentanţi ai organizaţiilor locale din judeţ.
În luările de cuvânt invitaţii au subliniat buna colaborare pe care o au cu UDMR la nivelul administraţiei locale dar şi la nivel central.

După mesajele transmise de către invitaţi s-a trecut la ordinea de zi propriu-zisă a şedinţei. Senatorul Pataki Csaba şi-a prezentat bilanţul pentru perioada în care a îndeplinit funcţia de preşedinte al organizaţiei. Apoi, a urmat prezentarea bilanţurilor grupului de consilieri judeţeni ai UDMR respectiv ai parlamentarilor formaţiunii politice.
De asemenea, s-au discutat detaliile legate de Congresul al XI-lea a UDMR, unde Organizaţia judeţeană Satu Mare va fi reprezentat de 62 de delegaţi.

 

Comentarii

comentarii

11 Comentarii la "Pataki Csaba, a fost ales preşedinte al Organizaţiei judeţene a UDMR Satu Mare"

  1. lobontu   9 mai 2013 at 10:55 pm

    un fatarnic la fel ca cei dinaintea lui;una spun si alta fac;tipic pentru maghiarii satmareni care se vaita mereu si nu le ajunge plapuma oricat ar primi!
    nu sunt capabili decat de incitari si discriminari de parca telul vietii lor ar fi distrugerea romanilor si a tarii unde isi duc traiul!

    Răspunde
  2. valahu   10 mai 2013 at 7:23 am

    Eu ma uit la poza si vad steagul ungariei alaturi de acast hun imputit asa cum sint toti udemeristii.Acestia nu au pic de respect fata de tara in care traiesc,sa va fie rusine JAVRE migratoare afara cu voi din Romania.

    Răspunde
    • zsolti   10 mai 2013 at 8:55 am

      neputinta fata de o cultura superioara scoate dintr un subcostient handicapat ura si o recunoastere a inferioritatii

      Răspunde
  3. Oligofrenhun   10 mai 2013 at 10:03 am

    Ce subconstient handicapat ba boule, si voi superiori, va bag inapoi in mama voastra din hunland, huni imputiti si mercenari ai lui attila, ba cretinilor ce sunteti, si Hitler se credea din rasa superioara vad ca si voi aveti aceleasi impresii si voi vorbiti de discriminare.Mai sovini ca voi nici ca sunt pe lumea asta.Atata timp cat UDMR este un ONG inregistrat in Romania si cat timp functioneaza pe teritoriul romanesc ba mai mult oligofrenul de gabor sau patak iau salar de la parlamentul romaniei si in lei nu in forinti, ar cuvenii sa arboreze drapelul romanesc, insa atata le poate capul ce sa ami zic.
    a franczba veletek

    Răspunde
    • zsolti   10 mai 2013 at 10:54 pm

      esti tare nervos asta tot o slabiciune de inferior chiar fara cei 7 ani de acasa crescut in codru cu apucaturi animalice necontrolate fiinta la care ii sta bine in lesa material didactic de cine sa ne rusinam eventual din mila noastra sa l ajutam sa scape de boala inmagazinata de mamaliga si de umblatu in opinci prins in patine

      Răspunde
  4. Tetris   10 mai 2013 at 10:12 pm

    un infatuat care nu-si saluta nici vecinii..bleah..

    Răspunde
  5. Careiu   10 mai 2013 at 10:19 pm

    un senator care sfideaza parlamentul din care face parte!!!
    cum poate sa ceara respect cand el nu stie sa respecte???
    nerusinati!!!vine la Carei la neamuri si pun la cale numai activitati incitatoare ascunsi de ochii lumii cred ei!!!
    ipocriti si fatarnici care nu sunt in stare sa respecte pamntul pe care traiesc si tara care le da de mancare!

    Răspunde
  6. Beizadea   10 mai 2013 at 11:00 pm

    Adevarul e ca, la valoarea si prestanta lui ar merita cel putin un fotoliu de ministru, asa sa nu se supere cei de etnie maghiara care comenteaza si citest articolul, iar ca ministru sa fie delegat undeva in Corea de Nord sa monitorizeze plantatiile de orez si radiatiile nucleare sa nu se supere restu :))))))

    Răspunde
    • zsolti   10 mai 2013 at 11:14 pm

      ai sange de rapitor sau ca si cucul tu exilez proprietarul de a te pune in locul lui pradand si ditrugand ex cassele evreiesi si cele sasesti pradand europa cum faceau hunii si unguri acum 1500 de de ani respectiv 1100 de ani deci distanta intre civilizatii c am acesta este

      Răspunde
  7. valahu   11 mai 2013 at 12:28 pm

    Tu migratorule crezi ca a-i o cultura superioara ,poate cultura CIOCIOLINELOR din tribul tau de hortist.

    Răspunde
    • zsolti   12 mai 2013 at 1:42 pm

      ajunge daca se compara postarile noatre si totul este clar

      Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.