Proiect multilateral „Comenius” 2011-2013

Proiect

În perioada august 2011- iulie 2013, Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” din Satu Mare derulează proiectul multilateral Comenius, intitulat „Cât de bine mă cunoști?/Wie gut kennst du mich?”. Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene prin Programul de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii – Programul Sectorial Comenius, Parteneriate multilaterale.

Partenerii Liceului Teoretic German sunt: Sivas Lisesi (Turcia), Gimnaziul „Ugnes Karvelis” Kaunas (Lituania) și Colegiul din Hatvan (Ungaria). A patra reuniune în cadrul proiectului s-a desfăşurat în perioada 21-27 aprilie, la şcoala parteneră din Ungaria.

Activităţile desfăşurate în cadrul şcolii au cuprins prezentări cu temele „Legendele noastre”, „Statutul femeii în societate” şi „Tradiţii de nuntă şi festivaluri din cultura noastră”. O altă activitate interesantă a fost concursul de fotografie cu titlul „Culorile culturii mele”, ocazie cu care participanţii din fiecare ţară au pregătit cinci fotografii reprezentând cultura ţării lor, iar cele mai reuşite instantanee au fost premiate. Cea mai importantă activitate a fost „Parada modei” cu costume populare, fiecare ţară a pregătit un mic spectacol în cadrul căreia au prezentat costume populare tradiţionale ţării de provenienţă, precum şi un mic moment muzical sau de dans popular.

Gazdele au oferit posibilitatea oaspeţilor să viziteze obiective de interes pentru tematica proiectului, cum ar fi monumentele UNESCO, Parlamentul de la Budapesta şi casele tradiţionale din Holloko. O altă sarcină a gazdelor a fost de a realiza un ziar al proiectului care ilustrează aspecte din activitățile desfășurate în mobilitățile care au avut loc deja (Turcia – octombrie 2011, Lituania – aprilie 2012 şi România – decembrie 2012), precum şi impresii ai elevilor participanţi la activităţi. În final elevii și profesorii oaspeţi au primit certificate de participare, dar și cadouri pregătite de gazde. În ultima zi a avut loc evaluarea finală a proiectului care s-a încheiat. Cu această ocazie s-a evidenţiat succesul deosebit de care s-a bucurat acest proiect în cadrul şcolilor partenere, dar şi în cadrul comunităţilor din care fac parte unităţile de învăţământ respective. Totodată, s-a evidenţiat deschiderea şi toleranţa de care elevii au dat dovadă, prieteniile care s-au legat între elevi, între profesori, între şcoli.

Echipa care a organizat și realizat activitățile pe parcursul acestor doi ani de proiect a fost alcătuită din: Rodica Moise (coordonator de proiect), Maria Reiz (director), Kuki Zsolt, Maria Nemeth, Toth Odette, Szekely Bogan (profesori).

 

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.