Eroi la Geneva, iluştri anonimi acasă

roboscan

Salonul de Invenţii de la Geneva s-a închis ieri şi cercetătorii români s-au întors acasă.

Au venit cu o distincţie de aur şi numeroase aprecieri pentru sistemul de scanat avioane Roboscan 2M Aeria, în urma unei competiţii unde au participat 725 de inventatori din 45 de ţări.

Complexitatea invenţiei i-a uimit pe specialiştii străini, dar a lăsat indiferent statul român.

Cercetătorii români au lucrat mai bine de patru ani la acest sistem, care este capabil să detecteze nu doar defectele aeronavelor, ci şi produsele transportate ilegal. Senzorii „văd” chiar şi obiect de numai jumătate de milimetru, iar scanarea durează doar câteva minute.

Invenţia românească a stârnit un val uriaş de interes.

Mircea Tudor, coordonatorul echipei de cercetare, a declarat la Digi24.

„Rămân uimiţi de complexitatea invenţiei, dar încă şi mai uimiţi de faptul că invenţia vine cumva dintr-o ţară fără tradiţie în domeniu, România. Am avut suficiente contacte şi dialoguri pe teme comerciale din Argentina, Brazilia, Statele Unite, Franţa, Elveţia, Germania”.

Peste hotare eroi, pentru autorităţile din România anonimi.

„Deschidem un subiect foarte dureros. Eu nu-mi permit să dau sfaturi nici Guvernului, nici Administraţiei Prezidenţiale. Noi suntem entitate românească şi ne mândrim cu asta. La zece metri înălţime deasupra tuturor drapelelor ţărilor participante flutură tricolorul”, a mai spus Mircea Tudor.

Firma românească a câştigat pentru a doua oară consecutiv marele premiu la Salonul de Invenţii de la Geneva.

cotidianul.ro

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.