Bugetul municipiului Satu Mare a fost votat cu o largă majoritate

sed-buget
După ce în şedinţa de joi, 4 aprilie, la propunerea viceprimarului Marcela Papici consilierii municipali au votat pentru amânarea proiectului de hotărâre privind bugetul local, azi, 8 aprilie, acest punct de pe ordinea de zi a trecut fără probleme. Singurul care s-a abţinut de la vot a fost consilierul UDMR, Vasile Fogel.

Potrivit primarului municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica „la sfârşit de săptămână am avut o întâlnire cu liderii UDMR şi am ajuns la înţelegere cu excepţia consilierului Vasile Fogel, cu care întotdeauna am avut probleme”.

Un punct extrem de important în cadrul bugetului aprobat azi este şi cel referitor la alocarea sumei de 128.000 lei pentru dotarea cabinetelor stomatologice şcolare. „Ne luptăm de şase, şapte ani pentru a avea cabinete stomatologice şcolare şi în cele din urmă am reuşit. Din banii alocaţi vor fi utilate patru cabinete şcolare, la care vor fi arondate mai multe unităţi de învăţământ. Să nu uităm că vorbim despre o categotrie de vârstă extrem de importantă şi anume despre copiii între 3 şi 18 ani. Este vorba despre aproximativ 74.000 de copii care sunt în aer din punct de vedere stomatologic. Absenţa mea de la şedinţa de joi s-a reflectat prin această lipsă a fondurilor pentru cabinetele şcolare”, a explicat consilierul PD-L, dr. Cosmin Raţiu.
Totodată, au fost suplimentate fondurile pentru drumurile de centură internă cu 1 milioane de lei, bani transferaţi de la capitolul reparaţii drumuri de pe raza municipiului. „Această suplimentare a fost extrem de necesară pentru a putea finaliza lucrările la o centură provizorie care să lege Petea de Lazuri, redirecţionând astfel traficul greu de la intrarea în oraş”, a declarat edilul-şef al municipiului Satu Mare.

De asemenea, consilierii au votat diminuarea bugetului pentru FC Olimpia Satu Mare cu 100.000 lei şi suplimentarea cu aceeaşi sumă a fondurilor destinate activităţilor cultural-sportive. Iniţial clubului de fotbal i s-au alocat 300.000 lei. Concret, banii tăiaţi de la Olimpia au fost transferaţi Teatrului de Nord în vederea organizării şi în acest an a Festivalului „Fără Bariere”. „Este un festival cu tradiţie în care sunt angrenaţi foarte mulţi tineri astfel încât nu puteam să lăsăm să moară o asemenea acţiune”, a explicat Papici.

Tot 100.000 de lei au fost tăiați şi de la cheltuielile de funcţionare a instituţiilor subordonate Primăriei fiind transferată Organizaţiei „Caritas” pentru susţinerea unor acţiuni sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.