Un ieșean trimite o scrisoare deschisă autorităților referitoare la tăierile de copaci din Carei

taieri-parculet-2carei (1)

Ieșeanul Dinu Muntean, antropolog cultural aflat în Marea Britanie unde își finalizează studiile doctorale, aflând din presa locală sătmăreană despre situația defrișării copacilor din orașul Carei a trimis o scrisoare deschisă mai multor instituții ale statului prin care cere clarificări asupra cestor defrișări. Vă redăm în continuare conținutul integral al scrisorii:

In Atenţia:

Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu

Directorului Gărzii de Mediu Satu Mare

Agenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare

cc: Ministerul Afacerilor Interne

Serviciul Sesizări Publice

petitii@mai.gov.ro

[Scrisoare Deschisă, 2 pagini]

 

Stimată doamnă director‑executiv Békéssy,

Stimate domnule comisar‑şef Fanatan,

Stimate autorităţi naţionale,

 

 

Vă scriu pentru a ridica formal atenţia asupra unor abuzuri dendrologice efectuate pe raza municipiului Carei, jud. Satu Mare. Aceste operaţiuni masive de distrugere a masei lemnoase locale au fost documentate comprehensiv de presa locală, care a pus recent la dispoziţia publicului un raport gratuit la următoarea adresă: http://goo.gl/L0Qrl. Acest raport conţine inclusiv mărturii fotografice.

Astfel, în virtutea prevederilor din Legea 233/23.04.2002 (completată de ordonanţa guvernamentală nr. 27/2002), Legea 544/2001 şi HG nr. 878/2005, vă solicit prin prezentul act:

A1) Eliberarea, la această adresă de poştă electronică, a tuturor actelor (solicitări şi aprobări) care, la cererea Primăriei din Carei, a firmelor contractate de Primăria din Carei, sau a unor terte parti, au sancţionat/aprobat tăieri de arbori şi/sau relocări/reabilitări de spaţii verzi pe raza municipiului Carei. Mă refer aici, de exemplu, la solicitarea 9604‑08.07.2008, înaintată de Primaria Carei, şi la actul APM Satu Mare nr. 5531/23.07.2008. Dacă alte documente similare există, vă rog să binevoiţi a îmi înainta o copie după fiecare. Dacă alte acte similare nu există, vă rog să îmi confirmaţi acest fapt în scris.

A2) Eliberarea, la această adresă de poştă electronică, a proiectului urbanistic‑peisagistic care include modernizarea zonei din jurul Str. 1 Decembrie 1918, Carei.

A3) Eliberarea, la această adresă de poştă electronică, a registrului local al spaţiilor verzi din municipiul Carei, jud. Satu Mare. Dacă acest registru nu există sau este parţial, vă rog să îmi confirmaţi acest fapt în scris.

 

În ceea ce priveşte tăierile de arbori, atât planificate, cât şi efectuate deja (în Parcul Dendrologic din Carei / zona verde aferentă castelului Karoly, dar şi în cadrul proiectului urbanistic menţionat mai sus) solicit formal Gărzii de Mediu Satu Mare şi APM Satu Mare, în virtutea H.G.R. 1005/2012 şi a Legii 47/2012, să verifice:

B1) Dacă tăierile au respectat (sau nu) regimul silvic;

B2) Dacă tăierile s‑au bazat şi consemnat formal în registrul local al spaţiilor verzi;

B3) Dacă s‑a realizat auditul suprafeţei, calităţii şi accesibilităţii spaţiilor verzi din municipiul Carei;

B4) Dacă există documente relevante, în ceea ce priveşte Primăria din Carei, privind îndeplinirea obligaţiei de a asigura o suprafaţă de spaţiu verde de minim 20 mp / locuitor;

B5) Dacă s‑a evaluat impactul defrişărilor asupra faunei, microfaunei şi bio‑sistemelor aflate în zonă.

În funcţie de rezultatul acestor investigaţii, vă atrag atenţia că Garda de Mediu Satu Mare are atribuţii şi obligaţii legale de a amenda abuzurile de mediu şi de a sesiza şi colabora cu organele de cercetare penală, acolo unde este cazul.

Îmi rezerv, de asemenea, dreptul de a include sau cita această corespondenţă în acţiunea civică coordonată de mine aici (www.goo.gl/nasr3), cât şi în orice document destinat autorităţilor de control şi reglementare europene (Comisia Europeană, Reţeaua Ecologică Pan‑Europeană ş.a.).

Vă rog, de asemenea, să îmi comunicati un număr unic de înregistrare pentru sesizarea de faţă, conform art. 6 şi art. 15 din Legea 233/23.04.2002 (completată de ordonanţa guvernamentală nr. 27/2002), şi să îmi răspundeţi, punctual, la toate întrebările, sesizările şi solicitările formulate de mine mai sus.

Vă mulţumesc,

Dinu Munteanu.

5 Aprilie 2013

[dinu.munteanu[at]gmail.com]

3 Comentarii la "Un ieșean trimite o scrisoare deschisă autorităților referitoare la tăierile de copaci din Carei"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.