Cele mai ciudate lucruri despre soţii Ceauşescu

nicolae-ceausescu

Graniţe între judeţe, metrou secret, haine purtate o singură dată, partide de vânătoare trucate, mâncare gustată de securişti – toate sunt doar o parte dintre miturile care circulau în perioada comunistă. Istoricii susţin că multe chiar s-au adeverit, după revoluţie. Vă propunem o mică incursiune în Epoca de Aur, pentru a afla speculaţiile, dar şi lucruri reale şi ciudate care circulau despre soţii Ceauşescu în întreaga ţara.

Lache, ursul – legendă

Ceauşescu l-a împuşcat pe Lache, ursul vedetă al Braşovului, pentru a depăşi recordul lui Tito. Ursul Lache era vedeta restaurantului cu acelaşi nume acum 40 de ani. Era mare amator de bere, iar braşovenii care veneau la terasă în Poiana Braşov îi cumpărau câte o halbă. Legenda spune că ursul ar fi băut o cisternă de bere cât timp a stat în cuşca de la restaurant. Legenda lui Lache spune că s-ar fi născut într-o grădină zoologică din Oradea, de unde ar fi fost adus în Poiană în anii ’70. Tatăl lui a fost un urs imens adus de la Circul „Globus”, iar mama a fost capturată în Carpaţii Orientali. În vremurile acelea, Nicolae Ceauşescu prinsese gustul vânătorilor. Orgolios, Ceauşescu făcuse din România fondul lui de vânătoare. În 1974, a interzis străinilor să mai vâneze în România. Doar cei din aparatul de partid şi de stat mai aveau voie. Şi asta după ce un francez a obţinut un trofeu mondial cu un cerb vânat în 1969, în munţii Vrancei. Nemulţumit că, la o expoziţie mondială, Iosip Broz Tito, dictatorul sârbilor, a obţinut aceeaşi performanţă la urs şi Todor Jivcov, conducătorul Bulgariei, la cerb, Ceauşescu a decis să împuşte doar el cele mai frumoase exemplare.

Cum i-a fost ascuns lui Ceauşescu platoul cu marmură şi granit din centrul Buzăului

Primarul Buzăului şi mai marii locali ai Partidului Comunist Român au trăit în 1976 cele mai cumplite emoţii din viaţa lor, înaintea vizitei lui Nicolae Ceauşescu în oraş. Tocmai amenajaseră platoul din centru cu dale din marmură şi granit, o ambiţie locală, şi nu ştiau cum să o ferească de privirile celui mai iubit, pentru că acesta nu era de acord la vremea aceea cu folosirea materialelor scumpe. Platoul din centrul Buzăului reproduce, din plăci de granit şi marmură, modelul de pe iile populare din zona Buzăului. Fostul primar al Buzăului din perioada 1970-1978, Gheorghe Milu, povesteşte cum a construit centrul oraşului, de unde a procurat materialele şi cum i-a ascuns aceste lucruri lui Nicolae Ceauşescu.

Amintiri din Bărăgan despre „cel mai iubit fiu al poporului”

Pentru Ceauşescu s-a amenajat special o toaletă şi o chiuvetă pe platforma siderurgică. Vizitele fostului dictator Nicolae Ceauşescu în teritoriu reprezentau o adevărată provocare şi puneau pe jar tot judeţul. La Călăraşi, ca de altfel oriunde în ţară, pregătirile începeau cu o lună-două înainte. Se puneau la punct cele mai mici detalii pentru ca nimic să nu-l deranjeze pe „cel mai iubit fiu al poporului”. Primul angajat al combinatului siderurgic din Călăraşi, Ilie Petre, a fost detaşat în oraşul de pe malul Borcei, prin decret prezidenţial, în martie 1976, de către Nicolae Ceauşescu, la propunerea consoartei sale. Fostul economist, în prezent pensionar, îşi aminteşte de vizita cu mari pretenţii a dictatorului, din anul 1979, înainte de inaugurarea oţelăriei de pe platforma siderurgică. Oamenii îşi mai aduc aminte că tot ce „mişca” în ţară ajungea imediat la urechile „tovarăşului”. La începutul anilor ’80, Ceauşescu a condamnat la moarte mai mulţi bărbaţi din Călăraşi care fuseseră prinşi furând. „Cu purceii furaţi de la Combinatul pentru Creşterea şi Industrializării Cărnii de la Modelu, grupul respectiv a plecat tocmai la Braşov pentru a-i vinde. Ce-ar fi zis Ceauşescu?

Plaja lui privată de la Neptun, călcată de americani!
Reşedinţa lui Nicolae Ceauşescu de la Neptun era cu siguranţă cea mai „sterilizată“ de pe litoral. Nisipul era fin, apa – curată, iar zona era închisă până şi vederii muritorilor de rând. La aproape 20 ani de la ultima vară petrecută de el aici, plaja dictatorului devenea loc de relaxare pentru duşmanii comunismului: imperialiştii americani. Continuând tradiţia instaurată de familia regală a României, cuplul prezidenţial Nicolae şi Elena Ceauşescu îşi petrecea, vara, timpul liber pe litoral. Dacă regii preferau Constanţa, tovarăşii stăteau la Neptun, în staţiunea cea verde a protipendadei nomenclaturiste. Înainte de 1989, la vila de protocol de la Neptun, zona era îngrădită şi păzită cu străşnicie de Securitate, iar măsurile de precauţie nu erau doar un mit. Complexul era deservit de o întreagă „curte“ prezidenţială, care să asigure şederea cât mai plăcută a Ceauşeştilor şi demnitarilor comunişti veniţi şi ei la mare.

adevarul.ro

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Cele mai ciudate lucruri despre soţii Ceauşescu"

  1. Mares Stefan   6 aprilie 2013 at 9:25 pm

    Funcţia i-a făcut să fie ceea ce au fost OFICIAL. În rest au fost oameni simpli, normali. Grandomania paranoică şi-a putut exterioriza la CASA POPORULUI, unde întradevăr a vrut să vadă nimai ceea ce deja a văzut în altă parte , sau şi mai şi ! Folosind resursele noastre interne care s-au dovedit în nenumărate cazuri mai valoaroase şi mai … şic!

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.