Ce conţine memoriului transmis de către Valer Marian către DNA şi DGA

colonelul-Gh.-Avram

După cum am relatat în cursul zilei de miercuri, 3 aprilie, senatorul Valer Marian a transmis DGA Satu Mare, Serviciului DNA Oradea, Biroul Teritorial Satu Mare şi Inspectoratului General al Jandarmeriei din România un memoriu al cărui „actor principal” este inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare, Gheorghe Avram. În continuare vă redăm textul integral al memoriului:

„Vă relatăm câteva din multitudinea de ilegalităţi şi abuzuri pe care şeful I.J.J. Satu Mare Colonelul Avram Gheorghe le desfăşoară nestingherit sub directa coordonare a soţiei sale, Plt maj Avram Mariana, un om care este plătit să stea şi nu mai are la activ nici o misiune, dar are un birou cât un apartament unde se aranjează toate treburile unităţii privitoare la bani, cumpărături, mutări de pe o funcţie pe alta etc…te duci la ea şi se rezolvă.

Interesant este că internetul arată multe dintre activităţile lui laborioase, de a pune mâna pe bani sau a-şi însuşi lucruri şi foloase necuvenite. Nimeni şi chiar nimeni nu ia nici o măsură, nu se sesizează absolut nimeni şi nimic nu-l deranjează pe aşa autointitulatul Dumnezeu, citez :”eu sunt dumnezeu în unitatea asta”, ”unitatea mea”, sau ”fără aprobarea mea nici măcar nu plouă în unitatea asta”. Dar să lăsăm astea şi să trecem la lucruri importante despre care ar trebui să ştie întreaga comunitate şi de ce nu şi autorităţile de la Bucureşti, ce fel de om domneşte la Satu Mare.

Astfel, prin anii 2007 a fost angajat în unitate cu ajutorul Inspectorului şef Avram Gheorghe la vârsta de 50 de ani Plt adjutant Poptelean Liviu, frate cu directorul adjunct al Trezoreriei Satu Mare, om al casei care în decursul anilor, nu mulţi a ajuns să facă mezamplasul familiei Avram deoarece doamna nu găteşte ca să nu consume curent şi gaze. Mâncarea era adusă de acasă de la familia Popteanu sau mai mult, sfârşitul de săptămână era asigurat cu mâncare de familia Popteanu acasă la aceştia, iar datorită amabilităţii de care dispunea domnul Popteanu toate concediile înaltei familii erau pe litoral la casa de oaspeţi a Jandarmeriei din Eforie Nord, prezentă şi familia Popteanu bineînţeles în calitate de slugi, adică pe înţelesul tuturor să gătească, să facă curat, să care bagaje, să spele rufe, dar să revenim la esenţă.

Acest domn Popteanu Liviu, om de încredere odată cu desfinţarea Centrului de Pregătire de la Tăşnad în anul 2011, deşi nu exista funcţie de administrator, a fost numit administrator a cazarmei Tăşnad, omul care se ocupa de tot la Tăşnad, tot ce era de valoare bineînţeles şi încetul cu încetul au fost golite depozitele de combustibil solid, lemne de foc, care au fost furate toate şi vândute, iar banii daţi la înalta familie, că doar aveau nevoie să cumpere un apartament şi economiseau bani. Ulterior s-a trecut la dezasamblarea instalaţiilor de încălzire şi centrale termice, aşa că în 2012 luna mai se vinde centrala termică din cladirea veche care nu mai era utilizabilă deoarece exista alta nouă pe combustibil lichid (păcură) şi era păcat să rămână centrala acolo aşa singură. Banii pe fier au ajuns la familia Avram Gheorghe, văzând că afacerea merge în 2012 a început JAFUL astfel:
– 2 buc. cazane de încălzire fontă;
– 2 buc. boiler cu serpentine a 3000 de litri bucata;
– 2 buc. bazine de combustibil a 1000 litri bucata, ţevi şi robineţi;
– Instalaţie de apă şi canalizare pavilion vechi+ robineţi;
– 6 buc. marmizi de inox a 300 de litri bucata, astea au fost duse la ţară în Valea Chioarului la pălincă;
– 40 buc. chiuvete din fontă;
– hornul de la centrala veche;
– 8 foişoare de santinelă;
– 100 metri cale ferată dusă la Valea Chioarului;
– toată pista alpină;
– capace canalizare;
– gardurile de la parcul auto;
– bariera de la parcul auto;
– 50 uşi metal de la grajdurile de porci;
– gardurile de la badocu de câini;
– pista de pregătire fizică şi psihică;
– uşă grajd animale;

S-a furat totul, dacă vedeţi cum arată această unitate vă speriaţi. Acestea au fost duse cu camioanele spre locurile de colectare a fierului vechi, iar contravaloarea acestora în buzunarul familiei Avram Gheorghe, valoarea aproximativă este de 700-900 milioane lei vechi sau 70- 90.000 ron. Acestea pot fi verificate cu documente dacă va voii cineva să le verifice.

Au putut lucra nestingheriţi fără să le fie frică de nimic, deoarece de la unitate nu mergea nimeni acolo pentru că nu avea aprobare de la împăratul Avram Gheorghe, iar domnul Plt adjutant Popteanu împreună cu personalul civil al centrului lucrau, lucrau, lucrau. Despre informarea SIPI nu poate fi vorba pentru că unii lucrători de acolo ştiau Cms Mocanu Gheorghe, Cms Roaman, aceştia ştiau dar aveau interzis la Avram deoarece domnul cms şef Lupu Bogdan pe vremea aceea şef la SIPI Satu Mare, prieten cu familia Avram, mai ales cu doamna Plt maj Avram Mariana, legături foarte apropiate, nu aveau voie să facă lucrări despre Avram sau chiar dacă le-au făcut aceste au rămas la Lupu Bogdan.

Mai mult, pe lângă hoţiile pe care le-a făcut, încalca flagrant ordine şi dispoziţii ale ministrului de Interne şi Inspectoratului General al Jandarmeriei, că doar suntem mai presus de lege, chiar Dumnezeu astfel:
Din anul 2005 de când este Inspector şef maşina de seviciu merge după domnia sa la domiciliu şi îl aşteaptă cu motorul pornit să nu se răcească doamna la ouă şi îl şi duce acasă că doar cum să meargă cu maşina lui că se uzează, încălcând astfel Dispoziţia Inspectorului General al Jandarmeriei nr. 179866 din 2012 care interzice acest lucru. Mai mult, parcheză autoturismul unităţii, Dacia Logan MAI 64703, la şofer acasă pe timpul nopţii, deşi OMAI 599\ 2009 interzice acest lucru, mai mult toate cumpărăturile sunt făcute în timpul programului de către şofer şi transportate cu maşina instituţiei bineînţeles. Apoi, neştiind cu cine şi pe cine să pupe în fund după căderea PDL de la putere, a trecut de partea PP-DD în campania pentru alegerea Primarului şi Preşedintelui Consiliului Judeţean deoarece avea promisiuni din partea domnului Marghitas Mircea, vicepreşedintele PP-DD pe Satu Mare, care este ginerele domnului Plt adj Popteanu Liviu, sluga domnului Avram, iar fetiţa domnului Marghitas Mircea este finuţa familiei Avram, iar ca servirea să fie până la capăt, cu ocazia vizitei domnului Dan Diaconescu la Satu Mare, la solicitarea domnului Marghitas Mircea, Inspectorul şef col Avram Gheorghe dispunea de o echipă de jandarmi să se deplaseze la limita judeţului Satu Mare şi să-l însoţească pe Diaconescu în tot judeţul, că doar dacă câştigă se rezolvă multe. Mai mult, domnul Avram Gheorghe, în calitate de de Inspector şef dispune popotarului de la unitate să plece la domnul Golea Niţă Bujor, candidat la primăria Satu Mare să ”gătească” sarmale, ciobe, meniuri multe şi bogate pentru întrunirile care aveau să fie şi toate în timpul programului, de fapt figura ca trimis în misiune.

Pentru banii alocaţi unităţii să fie până la capăt furaţi şi împărţiţi între prieteni, domnul Inspector şef Avram Gheorghe dispune ca maşina de la secţia Negreşti Oaş a Jandarmeriei să fie retrasă şi adusă în unitate pentru a fi reparată zice:

Astfel duce maşina la un prieten apropiat, domnul Domide, pentru a fi reparată fără oferte sau alte chestiuni necesare că rogu-mi-te la maşină nu funcţionează ABS. Oricum n-a funcţionat niciodata, dar să vedem. Acesta dezmembrează o maşină adusă din Anglia, pune ABS pe Nissan-ul Jandarmeriei, pune jenţi de magneziu, scaune din piele şi surpriză, costul total este de 28.000 ron, bani livraţi de unitate la Domide, iar acesta cota parte la Avram, de parcă maşina nu putea merge ca până acum cu roţi normale şi scaune normale, dar înţelesul este altul. Maşina nu a mai fost dată celor de la Negreşti, ci este ţinută pentru domnul Avram Gheorghe. Ce face domnul Avram? O alocă la drepturi la misiuni, dar cu ordinul să nu o scoată nimeni din parcul auto fără aprobarea lui şi aşa maşina zace în parc şi alţii fac misiuni cu maşini de vai mama lor.

Apoi ca să pară cel mai bun comandant face următoarele:
Cu ocazia evaluărilor psihologice organizate de Inspectoratul General al Jandarmeriei a ordonat psihologului unităţii să-i fie duse toate testele, să vadă ce scrie lumea despre el, deşi este interzis, dar cum el este Dumnezeu la el se poate, şi constata că adevărul pentru el este dureros, şi dacă află Bucureştiul de aceste lucruri este bai, ce face domnul Inspector şef? Următoarele: trimite pe supusul lui, Plt Culda Adrian, subofiţer secretariat şi desigilează plicul cu lucrările personalului care trebuiau trimis la Bucureşti în data de 21.01.2013 la orele 19.30 şi scot toate testele din plic şi fac altele, acolo unde trebuia modificat. Le introduce înapoi în plic, sigilează şi se trimit dimineaţa cu posta militară la Bucureşti. Problema este că cele modificate nu mai au ştampila psihologului pe ele, deşi colonelul Avram Gheorghe a chemat de acasa atunci noaptea pe psiholog, acesta nu a dorit să pună ştampila pe lucrările modificate.

Ca să vedeţi că nu se satură de bani, prin dispoziţia lui goleşte două conturi constituite la nivelul unităţii, conturi în care se adunau banii cadrelor de întrajutorare în caz de nevoie, la care domnul Inspector şef avea acces în calitate de Dumnezeu, datorită faptului că de cont răspundeau persoane apropiate, ”LINGĂI”, şi la comandă au scos bani de acolo cu nemiluita, aproximativ 30.000 ron, care nu mai sunt şi care nu se mai pot justifica . Doar atât se ştie că inspectorul şef dădea ordin să se scoată bani de acolo şi să se plătească diferite servicii, facturi, astfel: păpuşi îmbrăcate în costum de oşan trimise la Bucureşti la şefi, dineuri, mese festive, costume de haine de la Diasim pentru generali din vremea PDL, şi câte şi mai câte. Cert este că, contul este gol şi cadrele au rămas fără bani, iar el râde şi îşi amenajează noul apartament achiziţionat de curând, 2-3 luni după jaful de la Tăşnad.

Dacă veţi voii vreodată să ştiţi mai multe, aceste afirmaţii pot fi verificate în orice moment de către cei în drept doar dacă se doreşte.

Vă mulţumim că măcar acum în ultimul ceas veti opri jaful de la Jandarmeria Satu Mare, sub oblăduirea lui Avram Gheorghe”.

16 Comentarii la "Ce conţine memoriului transmis de către Valer Marian către DNA şi DGA"

    Leave a Reply to dacul ocupat

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.