„Ziua Jandarmeriei Române” a fost marcată şi la Satu Mare

DSCN0925

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare, a marcat azi, 3 aprilie „Ziua Jandarmeriei Române”, sărbătoare la care au fost invitaţi să participe şefii structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor din judeţul Satu Mare, reprezentanţi ai oficialităţilor locale şi judeţene şi cadre ale unităţii. După primirea oficialităţilor a fost intonat Imnul de Stat al României.

Inspectorul şef al unităţii a adresat un cuvânt de bun venit invitaţilor, iar preotul unităţii a rostit o rugăciune de binecuvântare. Mesajele festive transmise cu acest prilej au fost prezentate de: dr. Eugeniu Avram, prefectul judeţului Satu Mare (a dat citire mesajului transmis jandarmilor de către Primul Ministru al României), inspectorul-şef al unităţii, colonelul Gheorghe Avram a dat citire mesajului Ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe şi colonelul Radu Leucuţa a prezentat mesajul Inspectorului General al Jandarmeriei Române, colonelul Mircea Olaru.

Prefectul judeţului Satu Mare a înmânat Diploma de excelenţă pentru rezultatele deosebite obţinute, plutonierului Gheorghe Dan Toth.

Pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu a fost avansat la gradul de locotenent colonel înaintea expirării stagiului militar maiorul Nicolae Leşe; la gradul de plutonier major înaintea expirării stagiului minim în grad, plutonierul Ioan Buzaş iar mulţumiri au fost acordate de către Inspectorul General al Jandarmeriei Române locotenent colonelului Radu Hidigan şi plutonierului major Geiger Jozsef Zsolt.

Totodată, inspectorul şef al unităţii a recompensat cu „citare prin ordin de zi pe unitate” nouă ofiţeri; doi maiştri militari şi 17 subofiţeri; iar patru ofiţeri şi 16 subofiţeri au fost felicitaţi. De asemenea, cinci ofiţeri, 59 subofiţeri şi opt persoane încadrate în calitate de personal contractual au fost recompensaţi de inspectorul şef cu „mulţumiri”.

Au fost înmânate diplomele şi cupele de la concursurile sportive organizate premergător „Zilei Jandarmeriei Române”. Ceremonialul militar s-a încheiat cu defilarea unităţii.

Tot cu această ocazie a avut loc şi „Ziua Porţilor Deschise”. Încă de la ora 09.30 elevi ai Colegiului „Elisa Zamfirescu”, Colegiului „Ion IC Brătianu”, „Traian Vuia”, „Mircea Eliade”, „Avram Iancu”, „Bălcescu- Petofi” au aşteptat cu nerăbdare să asiste la exerciţiile demonstrative susţinute de jandarmi. Au fost prezenti peste 300 de elevi sătmăreni, acestora adăugându-li-se şi câteva grupe de preşcolari.

Exerciţiile demonstrative au debutat cu o paradă a câinelui de serviciu Cebat, angrenat ulterior în exerciţiul de interceptare a unui autoturism ce transporta posibili suspecţi. După câteva focuri de armă, luptătorii au reuşit să-i imobilizeze şi să-i reţină pe infractori. Demonstraţia de arte marţiale combinate, judo şi ju-jujitsu a fost pe placul celor prezenţi, toate acestea pigmentate cu spargeri de cărămizi petarde şi fumigene.

A urmat apoi un exerciţiu de instrucţie de front, în care jandarmii au dovedit faptul că ştiu să mânuiască cu precizie armele într-un exerciţiu care presupune atenţie, ritmicitate şi precizie. Apoi, activitatea a fost organizată sub forma unor ateliere în cadrul cărora vizitatorii au putut obţine informaţii despre armamentul uşor şi greu din dotarea institutiei, despre ţinuta jandarmilor şi tehnica auto din dotare, dar şi despre posibilitatile de a urma o cariera militară.

Activitatea a fost apreciată ca o reuşită de către cei prezenţi, aceştia având astfel prilejul să manipuleze armele şi materialele din dotarea Jandarmeriei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.