Plângeri penale la adresa şefului jandarmilor sătmăreni, Gheorghe Avram

colonelul-Gh.-Avram
Senatorul Valer Marian a anunţat azi, 3 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la biroul său parlamentar că a transmis către DNA Oradea, Biroul Teritorial Satu Mare, DGA Satu Mare dar şi Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR) un memoriu cu privire la faptele care ar fi fost comise de şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare, Gheorghe Avram. Potrivit parlamentarului sătmărean memoriul a fost elaborat de mai multe cadre din IJJ, însă în documentul înaintat organelor de cercetare abilitate nu apar numele jandarmilor. Potrivit senatorului în acest mod jandarmii respectivi sunt protejaţi de anumite repercursiuni negative.

„Nu s-ar fi ajuns aici dacă cei din cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie al Ministerului de Interne şi-ar fi făcut datoria. Însă, sesizările au fost stopate de fostul şef al SIPI Satu Mare, Bogdan Lupu care a fost promovat în structura centrală a DGIPI”,a declarat parlamentarul sătmărean.

Potrivit memoriului, în 2007 a fost angajat la unitate cu ajutorul inspectorului şef Gheorghe Avram, plutonierul adjutant Liviu Poptean, frate cu directorul adjunct al Trezoreriei Satu Mare. „Acest domn Poptean Liviu, om de încredere odată cu desfinţarea Centrului de Pregătire de la Tăşnad în anul 2011, deşi nu exista funcţie de administrator, a fost numit administrator al cazarmei Tăşnad, omul care se ocupa de tot la Tăşnad, tot ce era de valoare bineînţeles şi încetul cu încetul au fost golite depozitele de combustibil solid, lemne de foc, care au fost furate toate şi vândute, iar banii daţi la înalta familie (Avram), că doar aveau nevoie să cumpere un apartament şi economiseau bani. Ulterior s-a trecut la dezasamblarea instalaţiilor de încălzire şi centralei termice, aşa că în 2012 luna mai se vinde centrala termică din clădirea veche care nu mai era utilizabilă deoarece exista alta nouă pe combustibil lichid şi era păcat să rămână centrala acolo aşa singură. Banii pe fier au ajuns la familia Avram Gheorghe, văzând că afacerea merge a început JAFUL astfel: 2 bucăţi cazane de încălzire fontă, 2 bucăţi boilere cu serpentine a 3.000 litri bucata, 2 bucăţi de bazine pe combustibil a 1.000 litri bucata, ţevi şi robineţi, instalaţie de apă şi canalizare pavilion vechi+robineţi, 6 bucăţi de marmizi de inox a 300 de litri bucata, astea au fost duse la ţară în Valea Chioarului la pălincă, 40 bucăţi chiuvete din fontă, hornul de la centrala veche, 8 foişoare de santinelă, 100 metri cale ferată dusă la Valea Chioarului, toată pista alpină, capace canalizare, gardurile de la parcul auto, bariera de la parcul auto, 50 uşi metal de la grajdurile de porci, gardurile de la badocu de câini, pista de pregătire fizică şi psihică, uşă grajd animale”.

În paginile memoriului sunt cuprinse şi alte fapte puse în seama lui Gheorghe Avram, însă, senatorul Marian declară că „dacă veţi voii vreodată să ştiţi mai multe, aceste afirmaţii pot fi verificate în orice moment de către cei în drept doar dacă se doreşte”.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Plângeri penale la adresa şefului jandarmilor sătmăreni, Gheorghe Avram"

  1. Ioan Săbăduş   6 octombrie 2014 at 11:59 pm

    Cand era inspector sef striga in gura mare „io is Dumnezo in unitatea asta !”. Intradevar asa a fost, taia si spanzura, isi batea joc de regulamente si legi, deoarece avea pile la Bucuresti. Ceea ce nu stia el, ii ca unii il au pila pe Dumnezeu, iar cum plateste El nu plateste nimeni.
    A mai fost un manipulant si mincinos care nu a apucat sa se bucure de pensie.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.