Eugeniu Avram vrea condiţii foarte bune pentru desfăşurarea Olimpiadei Naţionale de Fizică

Prefect-olimpiada

Pentru a se asigura că din partea instituţiilor publice va exista implicarea pe măsura onoarei acordate municipiului şi judeţului Satu Mare de a găzdui Olimpiada Naţională de Fizică, prefectul Eugeniu Avram i-a convocat, în data de 27 martie, pe reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia Sanitar- Veterinară la o întâlnire privind asigurarea tuturor condiţiilor pentru buna desfăşurare a competi‘iei.

În perioada 31 martie- 5 aprilie, la Satu Mare se va desfăşura Olimpiada Naţională de Fizică, la care vor participa 511 elevi din toată ţara, clasele VI- XII, 50 de cadre didactice şi un grup de cinci elevi din Republica Moldova. Prefectul judeţului a afirmat că alegerea locului de desfăşurare a olimpiadei este onorantă dar şi obligă autorităţile să vegheze pentru ca activităţile programate în cadrul olimpiadei dar şi cele cu caracter recreativ pentru participanţi să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Au fost analizate măsurile privind asigurarea pazei locurilor de cazare a participanţilor, asistenţei medicale şi verificării sanitare şi sanitar- veterinare a spaţiilor de cazare şi unde se va servi masa, iar la final toţi oaspeţii să plece cu amintirea unor clipe plăcute petrecute pe meleagurile sătmărene.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.