Secretul prosperității financiare, varianta Burcash

eusebiu-burcas1eusebiu-burcas2seminar2 seminar1
Care sunt treptele de urmat pentru a atinge bunăstarea financiară? De unde se pot câştiga banii? Cum poţi influenţa viitorul financiar al copiilor tăi? Sunt doar câteva dintre întrebările la care participanţii la seminarul de educaţie financiară organizat azi, 26 martie, în sala de conferinţe a Hotelului „Select” de pe strada Careiului au aflat răspunsul. Prelegerea susţinuită de Eusebiu Burcaş a avut loc cu începere de la ora 17.30.

Peste 100 de persoane, oameni de afaceri şi sătmăreni interesaţi de a-şi asigura o bunăstare financiară au participat la seminarul intitulat: „Cele 8 decizii care îţi marchează viaţa financiară”. Potrivit teoriei (de altfel bazată pe o experienţă de aproape două decenii al conferenţiarului) prezentate de Eusebiu Burcaş, din punct de vedere financiar oamenii pot fi clasaţi în patru zone. Prima zonă corespunde haosului financiar în care se află aproximativ 60% din populaţia globului. Apoi urmează zonele de siguranţă financiară (22,5%), cea de independenţă financiară (16,9%) iar ultima treaptă este rezervată celor aflaţi în zona de libertate financiară (0,6% din populaţia globului).

Ce se întâmplă cu cei din zona de haos financiar? Potrivit lui Burcaş „aceştia cheltuiesc mai mulţi bani decât câştigă dar nici nu ştiu pe ce au dat banii. Nu au economii financiare dar pe deasupra se şi îndatorează. În schimb, cei din zona de siguranţă financiară dacă îşi pierd principala sursă de venit pot supravieţui la aceleaşi standarde încă 6 luni de zile”.
În ceea ce priveşte sursele venit, oamenii îşi câştigă banii de la locul de muncă (fiind angajaţi), ca liber profesionişti, ca antreprenori, jucători (la bursă, spre exemplu) sau ca investitori. Însă, Burcaş spune că deşi oamenii câştigă acei bani, unii îi cheltuiesc fără vreun raţionament. Acesta este şi motivul organizării acestor seminarii de a-i învăţa pe oameni cum să îşi creeze o sănătate financiară personală şi cum să-şi construiacă drumul spre prosperitate.

Potrivit filozofiei prezentate de Burcaş, cei patru piloni ai bunăstării financiare sunt, oricât de simplu ar părea, cele patru operaţii aritmetice, nefiind nevoie de diplome şi nici de cunoştinţe elevate pentru a face bani. De vreme ce partea mai săracă a populaţiei utilizează doar două operaţii matematice şi anume împărţirea şi scăderea, cei cu bani se folosesc de adunare şi înmulţire. Însă, cea mai importantă regulă pentru sănătatea financiară este economisirea.

Oare asta să fie secretul prosperităţii financiare?

Un Comentariu la "Secretul prosperității financiare, varianta Burcash"

    Leave a Reply to vasile

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.