Pensionarii vor primi bilete gratuite pe autobuze

coica-marian
Din a doua jumătate al acestui an pensionarii vor primi bilete gratuite pe autobuze. În prima fază însă vor beneficia de aceste facilităţi doar o parte dintre vârsnici. Anunţul a fost făcut în cadrul şedinţei de azi, 26 martie a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul Satu Mare, de către edilul-şef al municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Dorel Coica. La şedinţă au mai participat prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram, directorul de cabinet al Prefecturii, Sorin Martin-Vereş, directorul Casei Judeţene de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CJARP) Satu Mare, Lucian Marişca, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor, Mircea Marian, etc.

La începutul şedinţei, Mircea Marian, în stilul său caracteristic a început să acuze autorităţile de neimplicare în rezolvarea problemelor cu care se confruntă pensionarii. „Cred că suntem singurul judeţ din ţară care nu are un Centru de zi pentru pensionari. Nu avem un sediu. În prezent suntem la mila sindicatelor care ne tolerează în clădirea lor. De ani de zile am încercat să cer de la toată lumea dar nimeni nu m-a băgat în seamă şi cred că noi pensionarii, nici nu vom fi băgaţi în seamă. Eu nu lupt pentru mine. Eu lupt pentru pensionarii acestui judeţ. Nu cer bani de la Primărie şi Consiliul Judeţean pentru mine ci pentru pensionari. Eu am adus de acasă bani la Asociaţia Judeţeană a Pensionarilor şi nu am luat nimic de acolo, aşa cum pretind unii”, a declarat Marian.

Însă torentul de „plângeri” a fost oprit imediat după ce primarul municipiului Satu Mare a intrat în sală şi a venit cu soluţii punctuale la problemele ridicate de către pensionari. Potrivit edilului-şef al Sătmarului „acum suntem în perioada de reorganizare a SC Transurban SA, după care vom putea discuta posibilitatea emiterii unor abonamente gratuite cu un număr de călătorii persoanelor vârstnice. La început vom acorda aceste bilete doar unor categorii de pensionari. Însă pentru a primi noul abonament beneficiarul va trebui să-l prezinte pe cel de pe luna precedentă ca noi să vedem câte călătorii a făcut şi doar pe acelea să le subvenţionăm. Înainte nu controla nimeni acest aspect aşa că s-au dus sume enorme către Transurban. De gratuităţi vor beneficia şi elevii dar aceştia doar din luna septembrie şi vom vedea la vremea respectivă condiţiile în care vom putea acorda aceste facilităţi”, a declarat primarul.
În ceea ce priveşte ştrandul, Dorel Coica a declarat că în urma discuţiilor pe care le-a avut cu Vasile Ţânţaş acesta va furniza şi în acest an apă termală în bazinul de la Taberele Şcolare. „Acel spaţiu, cel de la Taberele Şcolare, aparţine Ministerului Turismului dar vom vedea ce putem face pentru dumneavoastră, deoarece acolo ar putea funcţiona şi un centru de zi”, a declarat primarul.

Cu toate că înainte a vorbit mai acid la adresa autorităţilor, Mircea Marian a salutat iniţiativa primarului. Însă, înainte ca primarul să intre în sală, legat de Taberele Şcolare, Marian a declarat că asociaţia pe care o conduce ar putea să concesioneze acel loc. „Dacă s-a reuşit concesionarea Hotelului „Sport” şi noi am putea concesiona Taberele Şcolare”, a declarat acesta.
Cu privire la biletele de intrare la Ştrand, Dorel Coica a declarat că, în cadrul întâlnirii cu Ţânţaş a fost abordat şi acest subiect iar pensionarii vor beneficia de reduceri plătind doar 5 lei pe bilet pentru 20 de intrări pe lună.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.