Senatorul Valer Marian va anunța miercuri dacă mai candidează la șefia PSD Satu Mare

Valer-Marian-senator-PSD-de-Satu-Mare

Senatorul și președintele PSD Satu Mare, Valer Marian, anunță prin intermediul unui comunicat trimis de către biroul de presă al PSD Satu Mare că deși este suținut de toate organizațiile comunale, municipale și orășenești PSD din județ  se mai gândește până miercuri 27 martie dacă își depune sau nu candidatura pentru încă un mandat la conducerea PSD Satu Mare. Vă redăm în continuare conținutul integral al comunicatului:

Până duminică, 24 martie 2013, au avut loc adunări de alegeri în toate cele 63 de organizaţii locale (comunale, orăşeneşti şi municipale) ale Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Partidului Social-Democrat. În circa o treime din aceste organizaţii au fost aleşi preşedinţi noi şi în toate organizaţiile au fost promovaţi în birourile locale un număr substanţial de tineri, femei, intelectuali, pensionari, muncitori, agricultori, oameni de afaceri şi oameni de cultură. De asemenea, au fost cooptaţi reprezentanţi ai tuturor minorităţilor naţionale şi religiilor existente în judeţ.

Vineri, 29 martie a.c., va avea loc la Satu Mare Conferinţa judeţeană de alegeri a Partidului Social-Democrat. Toate cele 63 de organizaţii locale ale PSD din judeţul Satu Mare au adoptat, cu unanimitate de voturi, rezoluţii privind propunerea şi susţinerea realegerii senatorului Valer Marian în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD.
Senatorul Valer Marian mulţumeşte tuturor organizaţiilor locale ale PSD pentru încrederea şi onoarea acordate şi urmează să se pronunţe miercuri, 27 martie a.c., asupra candidaturii sale pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD.

7 Comentarii la "Senatorul Valer Marian va anunța miercuri dacă mai candidează la șefia PSD Satu Mare"

    Leave a Reply to Mcv

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.