Peste 200 de sătmăreni s-au alăturat „Marşului pentru viaţă” (galerie foto)

mars1mars2mars3 mars6 mars5 mars4
Peste 200 de sătmăreni au participat azi, 23 martie la „Marşul pentru viaţă” organizat de Asociaţiile „Pro Vita” şi „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului” din Satu Mare. Participanţii şi-au dat întâlnire pe platoul din faţa Muzeului Judeţean la ora 12.00, de unde apoi au mărşăluit purtând pancarte şi steguleţe până pe platoul din faţa Palatului Administrativ. Pentru a vă forma o imagine asupra amplorii acestei acţiuni trebuie subliniat faptul că, asemenea marşuri au avut loc simultan în zeci de oraşe din ţară.

Prin acest demers participanţii au dorit să atragă atenţia asupra dreptului la viaţă al tuturor persoanelor, începând din momentul concepţiei, a dreptului femeii pentru sprijin şi pentru susţinerea familiei. “Marșul pentru viață” are în fiecare an o temă sub forma unui mesaj-manifest adresat publicului. Manifestul de la această ediție se intitulează: “Iubeşte-i pe amândoi! Asumă, ajută, adoptă!”, fiind gândită ca o invitație la implicare civică în sprijinul femeilor însărcinate, care sunt constrânse să apeleze la avort din cauza indiferenței și a lipsei de ajutor, uneori chiar din partea celor apropiați.

Coloana a străbătut Bulevardul I. C. Brătianu, Piaţa Libertăţii după care s-a îndreptat spre Aleea Corneliu Coposu şi s-a oprit în Piaţa 25 Octombrie din faţa Palatului Administrativ.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.