“Ora Pământului” va fi marcată şi la Satu Mare

Earth-Hour
În fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – „Earth Hour” (Ora Pământului). Acţiunea va fi marcată sâmbătă, 23 martie şi la Satu Mare începând cu ora 17.00 pe Platoul din Piaţa 25 Octombrie, printr-o serie de activităţi specifice derulate de tinerii voluntari ai Asociatiei “ACT 4 U” cu sprijinul Primăriei şi a Consiliului Judeţean Satu Mare. Potrivit organizatorilor cu această ocazie vor avea loc: concerte, reprezentaţii de capoeira, expoziţii cu obiecte handmade, lansări de lampioane, dansuri şi proiecţii video.

La îndemnul WWF, organizația care a inițiat această mișcare în anul 2007, un număr de 6.950 de oraşe din peste 152 de țări au stins lumina de “Earth Hour” în 2012, răspândind un mesaj puternic privind impactul negativ pe care viața noastră de zi cu zi îl are asupra planetei și asupra resurselor naturale.

În acest an “Ora Pământului” va fi sărbătorită în această sâmbătă între orele 20.30 şi 21.30. În acest interval orar oameni, organizaţii, companii şi instituţii din toate oraşele ţării vor marca “Ora Pământului”, un eveniment care prin gestul simplu de stingere a luminilor trage un important semnal de alarmă la adresa
efectelor generate de încălzirea globală.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.