Mădălina Ionescu şi-a recunoscut vinovăţia în faţa magistraţilor Tribunalului Satu Mare

Tribunal Satu Mare
Mădălina Iulia Ionescu, cea care l-a indus în eroare pe fostul poliţist Felician Boloş promiţându-i că prin influenţa pe care o are asupra unor funcţionari din cadrul Baroului Bucureşti, Ministerului Afacerilor Externe respectiv TAROM îi va determina pe aceştia să-i angajeze fiicele la aceste instituţii. Pentru aceste intervenţii inculpata a pretins suma de 25.000 euro. Mădălina Iulia Ionescu a fost trimisă în judecată de către procurorii DNA în data de 16 ianuarie 2013, fiind acuzată de înşelăciune şi trafic de influenţă.

La termenul de marţi, 19 martie, de la Tribunalul Satu Mare femeia şi-a recunoscut vinovăţia cerând să fie judecată în procedură simplificată.

Vă reamintim că, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
“În perioada septembrie – decembrie 2009, inculpata Ionescu Iulia Mădălina a pretins de la un denunțător suma totală de 25.000 euro, din care a primit sumele de 20.000 euro respectiv 7.000 lei, lăsându-l pe acesta să creadă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Baroului București și Ministerul Afacerilor Externe (M.A.E.), respectiv TAROM, pe care poate să-i determine să le angajeze pe fiicele denunțătorului la aceste instituții.

De asemenea, în aceeași perioadă, inculpata Ionescu Iulia Mădălina a indus în eroare aceeași persoană susținând că poate să-i faciliteze vânzarea unor bunuri mobile și imobile din patrimoniul M.A.E. (autoturisme de lux, apartamente și case) la un preț de inventar, obținând pentru sine un folos material injust în valoare de 60.000 lei, despre care i-a spus că are nevoie pentru înmatricularea celor trei autoturisme. Denunțătorul a solicitat restituirea sumelor de 20.000 euro și respectiv 7.000 lei și s-a constituit parte civilă cu suma de 60.000 lei”.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.