Scrisoare deschisă către al treilea om în stat

Valer-Marian2

Excelenţei Sale Valeriu Zgonea,
Preşedintele Camerei Deputaţilor

Alături de numeroşi români din Transilvania (şi nu numai), am rămas consternat după declaraţia dumneavoastră (de marţi, trei ceasuri rele) în care, după ce aţi fost întrebat de jurnalişti dacă vă deranjează arborarea drapelului secuiesc la Baraolt, aţi afirmat cam aferat: „Eu sunt din oraşul lui Mihai Viteazul. Daca ei vor să ridice acolo steagul cu care au plecat cu colegul meu Mihai Viteazul, acum câteva sute de ani să cucerească nişte drepturi împotriva ungurilor, pe mine nu mă deranjează. Eu nu privesc cu atâta ură această chestiune, sunt colegi de-ai mei care arborează steagul Real Madridului sau Barcelonei, nu văd care e problema”. În aceeaşi zi, după nicio oră, aţi prezentat, pe contul dumneavoastră de Facebook, scuze pentru „afirmaţia nefericită” în care v-aţi referit la voievodul unificator al românilor, Mihai Viteazul, folosind sintagma „colegul meu”.

Am stat şi am cugetat şase zile şi şase nopţi până m-am decis să vă scriu, la îndemnul unor voci străbune sau contemporane (parlamentari, intelectuali, preoţi, militari, studenţi, muncitori, agricultori, pensionari ş.a.). Pentru că aşteaptă scuze din partea dumneavoastră şi românii din Transilvania, pe care îi deranjează afirmaţiile mult mai nefericite, ca „… pe mine nu mă deranjează” (arborarea steagului secuiesc – n.n.) sau „… nu văd care e problema”, în condiţiile în care sunteţi unul din cei mai înalţi şi importanţi demnitari ai României. Declaraţia dumneavoastră este jignitoare şi dezamăgitoare pentru românii mai încercaţi de istorie din Ardeal. Declaraţia dumneavoastră dovedeşte o necunoaştere a istoriei şi constituie o abordare superficială a trecutului şi a prezentului.

Ca înalt demnitar cu studii superioare (şi ţinând cont că aveţi doi ani de facultate în plus), ar fi trebuit să vă aplecaţi mai mult asupra istoriei românilor de dincolo de Carpaţi. Aţi fi ştiut atunci că în relaţiile românilor cu secuii nu a existat doar episodul mai vechi şi cooperant cu voievodul Mihai Viteazul, alături de care au luptat şi împotriva turcilor şi împotriva principilor şi grofilor unguri. Aţi fi aflat că au existat şi episoade ostile şi sângeroase la adresa românilor din Transilvania, de dată ulterioară şi chiar mai recentă, ale căror răni nu s-au cicatrizat încă în memoria colectivă, respectiv în timpul revoluţiei paşoptiste din Transilvania (1848 – 1849), în perioada înfăptuirii Marii Uniri a românilor ardeleni cu ţara mamă (1918 – 1919), în anii ocupaţiei horthyste a Nord-Vestului României (1940 – 1944) sau în zilele Revoluţiei din decembrie 1989. De exemplu, în anii 1848 -1849 batalioanele secuieşti au participat la reprimarea în toată Transilvania a revoluţionarilor români conduşi de Avram Iancu. Iar în decembrie 1918 divizia secuiască s-a împotrivit actului de unire a Transilvaniei cu România şi a intenţionat să atace oraşul Alba Iulia, capitala istorică a Marii Uniri, dar a fost neutralizată de gărzile naţionale româneşti şi apoi de armata română. Ulterior, două batalioane secuieşti au ocupat judeţul Satu Mare, din care au fost alungate de trupele române de abia în aprilie 1919.

Ca atare, secuii nu au apărat „Ardealul nostru” cum a clamat europarlamentarul prelat Laszlo Tokes (preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania) la mitingul pro autonomie organizat alaltăieri la Târgu Mureş de reprezentanţi ai secuilor. „Pacifistul” şi „pacificatorul” în sau fără sutană ar trebui să citească şi istoriile românilor din Ardeal, nu numai poveştile imperiale şi nemuritoare ale maghiarilor.

Ca vechi politician şi demnitar al statului român, ar fi trebuit să ştiţi că în perioada postcomunistă toate formaţiunile politice sau civice maghiare din judeţele Harghita şi Covasna (Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Partidul Civic Maghiar, Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Consiliul Naţional Secuiesc ş.a.) au avut şi au un singur scop: autonomia teritorială (inclusiv lingvistică) a aşazisului Ţinut Secuiesc.

Regret, domnule preşedinte, că, deşi suntem colegi de partid, ca senator de Satu Mare (ales în colegiile Oaş, Codru şi Someş), ca urmaş al Sumanelor Negre din Transilvania (organizaţie naţional-ţărănistă, patronată de Iuliu Maniu, care a apărat demnitatea şi drepturile românilor în timpul şi în anii imediat următori ocupaţiei horthysto-fasciste a Ardealului de Nord) şi ca membru al Societăţii cultural-patriotice Avram Iancu, nu pot împărtăşi efuziunile dumneavoastră despre drapelul secuiesc făcute în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor (a treia funcţie în stat), deputat de Dăbuleni (judeţul Dolj) şi urmaş al cultivatorilor de pepeni din pitoreasca şi generoasa Oltenie.

Eu sunt din satul în care s-a aflat (şi se află, din păcate lăsată în paragină după 1989, ca şi cetăţile dacice) cetatea de scaun (Dăbâca, judeţul Cluj) a lui Gelu Românul, primul voievod român atestat în istorie (de cronicile regilor maghiari), care a avut primele confruntări cu hoardele maghiare cotropitoare, şi pe mine mă deranjează arborarea drapelului secuiesc în România. Nici eu nu privesc cu atâta ură această chestiune, dar nu pot să uit că, la câteva sute de metri de casa părintească, la liziera pădurii, se află un monument cruce deasupra gropii comune în care au fost aruncaţi 14 consăteni, printre care şi străbuni de-ai mei, schingiuiţi şi ucişi bestial de trupele maghiare în timpul Revoluţiei de la 1848, pentru că şi-au cerut pământul şi drepturile strămoşeşti. Şi nu pot să uit că, în apropiere, tot la liziera pădurii (pentru că românii nu puteau fi înmormântaţi atunci în cimitirul satului, ca să se piardă şi urma morţilor) se află mormântul bunicului din partea tatălui, care a murit de pneumonie la vârsta de 45 de ani, după ce a fost bătut bestial şi ţinut trei zile pe paie ude de jandarmii unguri din sat, cu două săptămâni înainte de eliberarea ultimei brazde de pământ românesc de sub ocupaţia horthysto-fascistă (lăsând-o pe bunica văduvă cu 5 băieţi minori). Pot să iert, dar nu pot (şi nu am voie) să uit.

Eu văd o problemă (de demnitate naţională, îndeosebi) care nu trebuie minimalizată, escamotată sau ridiculizată (prin comparaţii cu steagurile unor cluburi de fotbal). Putem înţelege că în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor (precum şi în Biroul Permanent al Senatului) nu a fost ales nici un parlamentar social-democrat din Transilvania, dar nu putem accepta lecţii de conduită din partea unor necunoscători sau nerecunoscători. Este cunoscut că, în genere, românii ardeleni nu sunt ahtiaţi după funcţii şi onoruri, dar, dacă continuaţi aşa şi nu ţineţi cont măcar de sensibilităţile noastre, nu este exclus ca într-o bună zi să vă spunem că ne-am săturat şi că nu vă mai vrem noi pe voi.
Cu speranţa că veţi adresa cuvenitele scuze şi românilor din Transilvania,

Senator Valer Marian
Satu Mare, 11.03.2013

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Scrisoare deschisă către al treilea om în stat"

  1. spencer   13 martie 2013 at 8:57 pm

    Inca o data, felicitam si aceasta scrisoare deschisa.
    Ne onoreaza sa avem asemenea Senator al Romaniei, cu atat mai mult cu cat este senator de Satu Mare.

    Răspunde
  2. cercetare !,   14 martie 2013 at 8:34 am

    sabotaj -subminare- tradare !!!!!!!!!!!!!!!!

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.