NASA anunță existența vieții pe planeta Marte

NASA_Mars_Rover

Agenția Spațială Americană a prezentat într-o conferință de presă ultimele descoperiri ale Roverului Curiosity pe Marte.

Conform informațiilor oferite de specialiștii de la NASA, cu ocazia unei conferințe de presă, Roverul Curiosity a descoperit, în urma săpăturilor făcute în suprafața planetei Marte, că în trecutul antic această planeta a susținut viața.

The Verge scrie că săpăturile au scos la iveala urme de “sulf, azot, hidrogen, oxigen, fosfor și carbon”, adică ingredientele ideale pentru formarea și existența vieții.

Specialiștii NASA nu pot explica însă dacă viața pe Planeta Marte a existat vreodată în paralel cu cea de pe Planeta Pământ.

Descoperirea vine la numai câteva luni de la aterizarea Roverului Curiosity pe suprafața Planetei Marte, acesta fiind trimis pentru o misiune care va dura timp de 2 ani.

“Întrebarea fundamentală a acestei misiuni era dacă Marte poate susține viața. Având în vedere ce știm în acest moment, răspunsul meu este da”, a declarat Michael Meyer, șeful echipei de experți din programul de explorare al planetei Marte, conform site-ului stirileprotv.ro

“Dacă ați fi fost în acea perioada pe Marte, când era apa, ați fi putut s-o beți. Pe Marte a existat apă care să susțină microorganismele”, au declarat specialiștii NASA.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.